CEO-ul VW le-a cerut scuze clienților pentru dezamăgirea cauzată în scandalul emisiilor

Producătorul auto german a fost acuzat vineri de către autoritățile americane că a instalat pe unele mașini diesel un software care falsifică datele referitoare la emisii lor, în momentul testării. Reprezentanții companiei au recunoscut acuzațiile, iar Martin Winterkorn, CEO-ul grupului Volkswagen, le-a cerut public scuze consumatorilor.

09_21_vw_lead

„Personal, îmi pare nespus de rău că am pierdut încerderea clienților și a publicului. Vom coopera, în mod transparent și de urgență, cu agențiile responsabile să stabilească în mod clar și complet toate detaliile legate din acest caz.”, a precizat Martin Winterkorn într-o declarație publicată duminică.

Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a cerut vineri companiei auto să retragă din circulație 482.000 de mașini care încalcă legislația americană referitoare la cantitatea de emisii admisă. Este vorba despre modelele VW Jetta, Beetle și Golf produse în intervalul 2009-2015, VW Passat produs în 2014 și 2015 și mașinile Audi A3 produse între 2009 și 2015.

Conform reprezentanților EPA, aceste modele conțin un program care controlează cantitatea de emisii în timpul testelor de măsurare a noxelor, permițând apoi mașinilor să polueze de până la 40 de ori mai mult decât limita admisă, în condiții normale de drum.

Cynthia Giles, ofițer EPA, a declarat:

„Ne așteptam la mai mult de la VW. Să folosești un dispozitiv auto pentru a te sustrage de la îndeplinirea standardelor e ilegal și reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică.”

Grupul Volkswagen riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari. În plus, compania a fost nevoită să oprească vânzarea modelelor cu probleme, până la identificare unei soluții. 20% din vânzările grupului provin din comercializarea modelelor diesel.

UPDATE 22/09/2015: Reprezentații grupului VW au declarat că au instalat programul care falsifică emisiile pe 11 milioane de mașini la nivel global. Compania a alocat 6,5 miliarde de euro pentru modifica mașinile.

Citește și:

9 din 10 mașini diesel noi depăseșesc limita de noxe admisă de UE

Masinile vor merge la verificari de noxe in fiecare an

Emisiile de noxe din industria UE au scazut cu 11% in 2009

spot_img

Ultimele știri