Compania românească Blue Lagoon Clean a inaugurat pe 26 aprilie, cel mai mare, dar și cel mai performant centru din punct de vedere al tehnologiei 100% eco friendly, din Europa de Sud-Est. Centrul se află lângă București, în comuna Pantelimon, județul Ilfov, și beneficiază de o tehnologie care protejează atât mediul, cât și angajații și clienții.
Investiția în dezvoltarea acestui centru de procesare, ce este localizat în Pantelimon, județul Ilfov, depășește 500.000 de euro și generează 30 de locuri de muncă noi, în prezent echipa fiind formată din 50 de persoane. De asemenea, echipamentele de ultimă generație permit prelucrarea în siguranță a tuturor tipurilor de țesături sau accesorii.
“Anul 2018 marchează un moment important pentru Blue Lagoon Clean, trecerea de la antreprenoriat la organizație, prin deschiderea celui mai mare punct de procesare ecologică a hainelor din SE Europei (capacitatea de procesare este de 5 tone/zilnic), cât și prin mărirea structurii de management și a echipei. Pe lângă curățătoria de haine, am deschis și cel mai performant centru de curățare a covoarelor din București, centru care are o capacitate de procesare de 1.200 mp/zi”, spun Cristina Tarasevici și Vlad Elias, fondatorii Blue Lagoon Clean.
Echipamentele folosite pentru curățarea articolelor de îmbrăcăminte sunt furnizate de lideri în domeniu atât pentru curățătoria ecologică de haine, cât și pe partea de curățare profesională a covoarelor.
Compania aplică o politică de business orientată către nevoile clienților, oferind servicii care adaugă plus valoare experienței acestora în ceea ce privește preluarea, îngrijirea eco-friendly și livrarea pieselor și accesoriilor vestimenare.
La Blue Lagoon Clean, utilizatorii beneficiază de serviciul de Colectare & Livrare Gratuită, dar și de abonamente de curățătorie de tip prepay, în care se plătește în avans o sumă de bani, care se constituie ca fiind credit, din care se consumă pe măsură ce sunt preluate articole la curățat, bucurându-se și de o reducere de 30% față de prețurile de listă. În plus, pentru ei a fost creat și servicul Asigurat 100%.
“Tot în cadrul punctului de lucru din Pantelimon lansăm si primul centru de formare profesională, singurul din zona București-Ilfov care oferă cursanților posibilitatea de a obține o calificare acreditată în domeniul curățătoriilor de haine. Pe lângă cursul teoretic, cursanții au posibilitatea de a face practică pe echipamente reale folosite intr-o curătătorie ecologică de haine”, spune Vlad Elias, unul dintre fondatorii Blue Lagoon Clean.
În 2017, cifra de afaceri a fost de 2,2 milioane de lei, iar estimările pentru 2018 o situează la peste 4,5 milioane de lei. Ca evoluție a CA, aceasta aproape s-a dublat de la an la an datorită creșterii portofoliului de clienți, dar și pe fondul deschiderii de noi puncte de lucru.
Ca viziune pe termen lung, planul de extindere cuprinde deschiderea de puncte de lucru similare cu cel din Pantelimon, în fiecare sector din București și dezvoltarea serviciilor online.