Chiar dacă în aceste zile vorbim mai degrabă despre viituri și inundații, țara noastră nu este ferită de problemele legate accesul sau alimentarea cu apă. România este aproape de a deveni o țară cu stres hidric, adică deficit de apă. O recunosc chiar autoritățile în rapoartele oficiale din ultimii ani.
Recent, am putut vedea cu ochii noștri problemele: râuri și lacuri secate complet, deficit de apă în agricultură și deșertificare. La nivel global, apa este cea mai prețioasă resursă, peste toate celelalte la un loc: valoarea ei a fost estimată la 58 de trilioane de dolari, adică echivalentul a 60% din PIB-ul global. Întrebările care se pun: cum o administrăm și ce am putea face pentru a o proteja?
Deficitul de apă, vizibil cu ochiul liber
În această vară, cea mai fierbinte din istoria măsurătorilor, am văzut cel mai bine efectele secetei. Două râuri din Argeș – Glavacioc și Sabar – au secat complet, situație complet nouă pentru locuitorii din zonă.
Pe timpul lunii august, o altă știre ne-a lăsat fără cuvinte: la Comana, una dintre cele mai importante zone mlăștinoase ale țării a secat și ea, lăsând habitatul protejat aproape în întregime fără apă.
În București, Parcul Natural Văcărești a avut de asemenea de suferit în această vară.
Rezervația Naturală Balta Amara a secat în urmă cu doi ani. Toate speciile protejate au dispărut odată cu lacul care era un liman natural al râului Buzău.
„Motivele care au dus la pierderea acestei arii protejate sunt atât seceta multianuală, cât și administrația consecvent de proastă a autorităților care țin de Ministerul Mediului care au sperat an după an că vor veni ploi și zăpezi abundente și care nu au asigurat menținrea legăturii directe a lacului Amara cu râul Buzău care era principala sursă de alimentare cu apă”, a arătat Agent Green la acel moment.
Chiar dacă în aceste zile așteptăm o viitură pe Dunăre și posibile inundații, în august, fluviul a înregistrat o scădere drastică, ceea ce a condus inclusiv la modificări în transportul naval al mărfurilor.
Câtă apă avem, de fapt?
Potrivit rapoartelor de la Apele Române, autoritatea care gestionează domeniul în România, țara noastră este aproape de a deveni o țară cu stres hidric (deficit de apă).
Disponibilitatea anuală pe cap de locuitor de 1,930 metri cubi (utilizabilă), este deasupra pragului de 1,700 metri cubi pentru deficit de apă și una dintre țările cu cel mai mare stres hidric pe cap de locuitor din Europa.
Problema a fost semnalată și de Florian Burnar, de la Asociația Parteneriat pentru Proiecte și Fonduri Europene, fost expert în cadrul Ministerului Mediului.
„Suntem sub media europeană. Nu suntem în zona critică, dar nici nu stăm foarte bine. În contextul în care avem aceste schimbări ale climei, trebuie să fim un pic atenți cum gestionăm resursele de apă. Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani? Am asistat la o scădere a consumului de apă în România. A scăzut industria, a scăzut populația, dar s-a mai întâmplat ceva: am început să plătim pentru apă. Înainte nu plătea lumea mai nimic. După Revoluție, lucrurile s-au schimbat și am ajuns în situația în care factura la apă nu mai e tocmai neglijabilă”, a atras atenția Burnar, în cadrul evenimentului „Reporting Climate”
organizat de Asociația Ecoteca.
Există discrepanțe majore între bazinele hidrografice în ceea ce privește disponibilitatea apei. Din unsprezece bazine hidrografice, cinci se află sub pragul pentru stres hidric (1,700 m3) și două (Argeș- Verdea și Dobrogea) se situează sub pragul pentru deficit accentuat de apă (1,000 m3), în timp ce un alt bazin (Buzău-Ialomița) este aproape de acest prag.
Cum stăm cu consumul? Dar cu economisirea?
Aici este posibil să observăm una dintre cele mai absurde situații: consumul de apă a scăzut drastic din 1990, de la 20,4 la 6,5 miliarde de metri cubi / an pentru toate folosințele (populație, industrie și irigații), însă pierderile rămân la un nivel ridicol de mare: aproape jumătate din apă se pierde în rețea.
În mod evident, cea mai semnificativă scădere din zona de consum este cea din industrie, pentru că multe ramuri ale acesteia au dispărut în ultimii 35 de ani.
„Până acum, această scădere drastică a cererii a oferit un tampon pentru managementul resurselor de apă, oferind, din punct de vedere al aspectelor cantitative, o impresie falsă de <<securitate a apei>>” – însă aceasta va fi pusă în pericol de schimbările climatice”, se arată chiar în raportul Apelor Române.
Iată cum arată, în cifre, consumul de apă:
În România, doar apele de suprafață sunt exploatate, cele din subteran fiind considerate de autorități „resurse strategice”.
„Politica națională încurajează consumul din surse de suprafață. Cele subterane, din adâncime, sunt resurse strategice. Apa de suprafață este regenerabilă, când plouă râurile cresc (…). Statul nu încurajează folosirea apelor subterane, din motive strategice, dar și din motive economice. Este ușor să iei apa dintr-un râu decât să o extragi din subteran”, a explicat Burnar.
În același timp, apele de suprafață sunt amenințate de poluare cu substanțe chimice, de poluare biologică, dar și de diverse modificări hidromorfologice, adică lucrări care nu respectă întotdeauna legislația sau principiile de mediu. Pentru resursele de apă subterane de la sub o sută de metri, modificările se întâmplă în zeci sau sute de ani.
„Sunt strate de apă care se mișcă câțiva centimetri pe an sau în zeci, așa de greu se schimbă lucrurile. Însă dacă o poluare ajunge într-o resursă de genul acesta nu este o bucurie prea mare pentru nimeni pentru că rămâne acolo. La apele de suprafață, vine jetul, curăță și s-a dus”, a mai spus expertul.
Una dintre cele mai serioase probleme este aceea a pierderilor de apă: autoritățile din România și-au propus ca în 2024 pierderile de apă să ajungă la „doar” 44,5%. Până în 2029, ținta este 19,5%. Este aceasta o țintă ambițioasă? Spre comparație, în Danemarca pierderile de apă sunt de 6,5%. De unde vin pierderile? Din rețelele de apă de proastă calitate și din furturi, spun experții. Există însă și soluții. Una dintre ele a fost prezentată de Marius Chiric, de la Xylem Romania, o companie care oferă servicii inteligente de detectare a pierderilor. Acestea pot detecta cu exactitate unde se produc pierderile și ce conducte trebuie înlocuite, făcând procesul mai eficient. Asta în condițiile în care înlocuirea în întregime a conductelor vechi este extrem de costisitoare.
Chiric a oferit exemplul orașului Târgu Mureș, unde au fost monitorizați 8 km de conductă și au fost descoperite opt pierderi majore, care într-un an sunt cuantificate la mai mult de 100.000 de euro.
Alte soluții de revalorificare a apei sunt însă și stațiile de epurare mai eficiente. Bucureștiul are acum cea mai eficientă stație de epurare, la Glina. Apa este tratată până la stadiul în care poate fi deversată în râu în condiții de siguranță pentru mediu. În alte state, precum SUA, apa se poate trata până la stadiul în care devine din nou potabilă și este reintrodusă în rețea.
O altă soluție este tratarea apei uzate și refolosirea ei în agricultură. Un astfel de proiect a fost început la Buzău, însă el se află într-un stadiu incipient: acela de studiu de prefezabilitate.
Ce ar trebui să facem cu Dunărea?
Mai mult de jumătate din resursele de apă potabilă utilizabile provin din Dunăre, făcând țara foarte dependentă de apa care curge din țările din amonte.
Camelia Ionescu, responsabila WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), a explicat în cadrul evenimentului importanța zonelor umede. Un astfel de proiect în care organizația s-a implicat a fost reconstruirea zonei de la Mahmudia.
De unde a început totul? În anii 1985-1989 a fost realizată amenajarea agricolă Carasuhat, prin deconectarea de Dunăre. Însă lucrările au fost oprite în 1990 și, în proporție de 70%, zona nu a ajuns să funcționeze potrivit scopului și nici nu a fost redată regimului natural deltaic.
Prin implicarea organizației, 960 de hectare au fost reconectate cu Dunărea și s-au creat astfel condiții hidrologice adecvate pentru dezvoltarea a peste 18 habitate Natura 2000. Proiectul a adus totodată ameliorarea calității apei, stocarea apei sau atenuarea undei de viitură, dar și posibilitățile oferite comunității locale de a dezvolta activități eco-turistice, piscicole si agricole tradiționale. Oamenii din zonă au început să vadă deja efectele benefice ale proiectului.
Astfel de amenajări în mai multe arealuri ale Dunării au fost incluse și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Nu mai puțin de 160 de miloane de euro fuseseră prevăzuți inițial în PNRR, însă ulterior acest capitol a fost eliminat.
Ne-ar ajuta refacerea zonelor umede de-a lungul Dunării să prevenim inundațiile și să atenuăm viiturile prognozate pentru următoarea perioadă? Experții spun „categoric da”. Momentan cea mai importantă este schimbarea mentalității privind managementul apelor.
Citește și:
Apa Nova a înregistrat reduceri de emisii de CO₂ de 623 tone cu ajutorul fotovoltaicelor
Un litru de apă îmbuteliată la PET conține un sfert de milion de particule de nanoplastic
