Pentru prima data de la aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, la data de 1 ianuarie 2007, Comisia Europeana a venit, miercuri, cu o propunere privind cotele de pescuit in Marea Neagra, informeaza agentia bulgara Focus News.
Pentru anul 2008 Comisia propune Romaniei si Bulgariei o captura maxima (Total Allowable Catch -TAC) de 90 de tone pentru calcan si 15.000 de tone pentru sprot.
Propunerile se bazeaza pe avizele expertilor romani si bulgari precum si pe sugestiile formulate de expertii de la STCEF. In timp ce stocurile de sprot din Marea Neagra sunt in stare buna, calcanul a avut de suferit de pe urma pescuitului intensiv si de aceea a fost alocata o captura redusa.
In ceea ce priveste modul in care vor fi impartite aceste cote intre Romania si Bulgaria, in cazul calcanului captura maxima nu a fost alocata, iar in cazul sprotului captura maxima va fi impartita in mod egal intre Bulgaria si Romania. Cu toate acestea Turcia este principalul actor de pe piata pescuitului din Marea Neagra, flota sa fiind responsabila pentru 85 la suta din capturile comerciale.
Flota de pescuit costier a Bulgariei este compusa din aproximativ 2.200 de vase, marea majoritate fiind vase de dimensiuni mici. Capturile se ridica la aproximativ 17.500 tone anual, dintre care 90 la suta sunt compuse din sprot si melci de mare.
Foto: pescuitul.ro