CE lanseaza o noua campanie dedicata alimentelor si agriculturii ecologice

Comisia Europeana a lansat o noua campanie de promovare dedicata alimentelor si agriculturii ecologice in vederea cresterii nivelului de constientizare si de recunoastere de catre consumatori a produselor ecologice, in special in randul tinerilor si al copiilor, informeaza un comunicat al CE.

Noua campanie de promovare va fi lansata la targul de agricultura Foire de Libramont din Belgia, sub sloganul ’Agricultura ecologica. Buna pentru natura, buna pentru tine’.

’Cererea consumatorilor de produse ecologice este in crestere, ceea ce ofera oportunitati noi de afaceri pentru toate sectoarele din lantul de aprovizionare cu alimente. Prin lansarea acestei campanii, fac apel la toate grupurile de interes din domeniul agriculturii ecologice sa promoveze ideea ecologica cu ajutorul noi campanii „Agricultura ecologica. Buna pentru natura, buna pentru tine’", a spus Mariann Fischer Boel, Comisar European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala.

In ultimii ani, numarul operatorilor ecologici a crescut semnificativ – un grup care include fermieri, producatori, procesatori si importatori. In 2005, in EU-25 se aflau un total de 182.305 de astfel de operatori, ceea ce corespunde unei cresteri de 13,4 la suta fata de 2004. In ultimi ani, piata europeana ecologica de desfacere a cunoscut o crestere masiva, intre 5 si 30 la suta, in majoritatea tarilor, inclusiv in noile State Membre. Cererea crescanda a consumatorilor intareste piata ecologica si ofera noi oportunitati fermierilor si procesatorilor.
De asemenea, Comisia Europeana va anunta competitia pentru crearea unei noi embleme pentru o agricultura ecologica, in cadrul conferintei de presa organizate la targul agricol din Belgia.

CE va prezenta si noua pagina multilingva de internet pentru o agricultura ecologica www.organic-farming.europa.eu, care contine o ’trusa electronica de unelte’ ce ofera in mod gratuit materiale de marketing in 22 de limbi straine, profesionistilor din intregul sector alimentar si agricol pentru a promova productia si agricultura ecologica.

Campania pentru o Agricultura Ecologica a fost dezvoltata utilizand abordarea de tip umbrela care serveste intereselor operatorilor ecologici nationali din cadrul UE si ii sustine pe acestia in promovarea activa a agriculturii ecologice. CE a creat campania in cooperare cu grupul de Experti in Promovarea Agriculturii Ecologice. Expertii nationali includ reprezentantii ministerelor nationale ale agriculturii precum si asociatiile nationale si internationale care lucreaza cu agricultura si productia ecologica.

Campania este lansata in cadrul Planului European de Actiune pentru Alimentatie si Agricultura Ecologica SEC(2004)739. Acest plan de actiune plaseaza 21 de initiative pentru dezvoltarea pietei de alimente ecologice si pentru imbunatatirea standardelor prin cresterea eficientei, transparentei si implicit a increderii consumatorilor.

Piata mondiala de produse ecologice a fost estimata la 40 de miliarde de dolari, in 2006, aceasta inregistrand un ritm de crestere de 10 la suta pe an, iar valoarea pietei europene de produse ecologice era in 2006 de 17 miliarde dolari.

Numai piata UE a avut in 2007 o valoare de 5,2 miliarde euro, in crestere cu 15 la suta fata de 2006. Pentru 2008, estimarile pentru piata UE a produselor ecologice arata un ritm de crestere de 10 la suta, Germania fiind cea mai mare piata de desfacere a produselor ecologice cu vanzari de 2,8 miliarde de euro.

Studiile de specialitate au aratat ca in urmatorii 5 ani piata UE va inregistra cresteri intre 2-10 la suta pe an.

Suprafata totala de teren cultivata in sistem ecologic, la nivel mondial, se ridica la 31,4 milioane hectare, din care Australia si Oceania detin 12,2 milioane hectare, America Latina – 6,4 milioane hectare, iar Europa – 6,5 milioane hectare. Africa si America Latina cultiva anual 1,2 milioane hectare, respectiv 1,2 milioane hectare.

In Romania, in prezent, suprafata cultivata in regim ecologic reprezinta mai putin de unu la suta (0,94 la suta) din suprafata agricola, de 14,82 milioane hectare, in timp ce, la nivelul Uniunii Europene, suprafata consacrata agriculturii ecologice este de 6,5 milioane ha, adica sub 4 la suta din suprafata de 162,3 milioane de hectare cultivata.

spot_img

Ultimele știri