Ce înveți când ești voluntar într-un ONG de mediu

„Consider că o bancă pentru alimente se număra printre cele mai bune soluții împotriva risipei alimentare”, spune Ionuț Bogdan, voluntar la Banca Pentru Alimente Cluj. De un an de când face parte din echipa unui ONG de mediu, a văzut o continuă dezvoltare, și la el ca om, dar și în cadrul organizației.

E student la Inginerie Economică, iar voluntariatul e doar una din activitățile pe care le face în timpul lui liber. E pasionat de artă în toate formele ei (design interior, aranjamente florale, design grafic sau pictură), iar Ionuț își arată versatilitatea în mai multe departamente ale bănci.

  • Ce te-a motivat să te implici ca voluntar în organizație?

M-am alăturat organizației pentru simplul fapt că mi-au plăcut principiile pe care se bazează și aceea de a reduce risipa alimentară și a sărăciei. Mi-am dat seama că acesta este locul în care îmi doresc să mă implic: un colectiv de oamenii frumoși, deschiși și dornici să evolueze. 

Pe parcurs nu am fost dezamăgit. Am creat o mică familie la depozitul pe care îl avem la Turda, iar membrii echipei sunt acum persoanele pe care le văd și cu care interactionez zilnic. M-au făcut să-mi doresc să rămân un membru activ și să mă implic tot mai mult.

  • Cum se desfășoară o zi de voluntariat la banca pentru alimente? 

La fel ca majoritatea persoanelor, eu îmi încep ziua cu o cafea alături de colegele mele, timp în care planificăm ce avem de făcut în acea zi: Ce furnizori sunt anunțați că vor aduce alimente la depozit, ce fel de alimente primim și pe câte organizații non-guvernamentale, beneficiare ale băncii va trebui să contactăm pentru a prelua din marfă. 

După ce avem planul pregătit, începem în forță cu munca de birou pentru a pregăti toate actele necesare preluărilor și predărilor (avize sau procese verbale). Apoi pornim spre depozit la munca de teren.

Pe parcursul zilei e posibil să mai apară și modificări sau transporturi de alimente spontane așa că e bine să fim tot timpul pregătiți pentru orice situație.

  • Ce îți place cel mai mult la activitatea pe care o faci la banca pentru alimente?  

Timpul petrecut la depozit alături de colegi și beneficiarii băncii sunt primele pe listă. 

În general, mie îmi place să fac lucruri și activități complet diferite. De aceea atribuțiile mele în organizație diferă de la completare și organizare de documente, sortare de alimente la depozit, până la activități creative. E un loc în care ai libertatea de a explora ce îți place să faci și așa am șansa să pun în practica una dintre pasiunile mele și anume organizarea de evenimente. Activitate pe care o explorez în cadrul evenimentelor pe care le avem cu și pentru partenerii nostrii. 

  • Ce îți place cel mai mult când te gândești la activitatea băncii pentru alimente?

Văd cum ne dezvoltăm pe zi ce trece tot mai mult. În fiecare zi mergem la depozit și vedem în realitate cantitatea de mâncare pe care o salvăm de la risipă și cum reușim prin procesele și existența noastră să hrănim oamenii în nevoie. E foarte vizibil acest lucru. Vorbim de tone de alimente care vin ca donații și pleacă ca hrană valoroasă.

Au fost și multe momente și exemple în care s-a simțit impactul existenței unei bănci pentru alimente cum ar fi convoiul umanitar din Republica Moldova când toate băncile pentru alimente din România au dus alimente pentru refugiații din Ucraina sau când am mers în teren și am ajutat oamenii afectați de inundații.

  • Crezi că băncile sunt o soluție bună pentru reducerea risipei? De ce? 

Da, consider ca băncile pentru alimente se număra printre cele mai bune soluții împotriva risipei alimentare și în același timp pentru valorificarea și salvarea unor resurse extrem de importante. De ce cred eu asta ? Pe zi ce trece observ că e nevoie de existența băncii, iar numărul de alimente donate sunt într-o continua ascendență.

  • Tu ce faci să reduci risipa?

Activitatea din organizație m-a făcut să fiu mai conștient în legătură cu risipa alimentară și la nivel de consumator. O măsură pe care am luat-o și pot spune că o pun în practică este modul în care gătesc de când sunt în bancă. Tot timpul mi-a plăcut să gătesc pentru mine și pentru cei apropiați, iar acum știu cum să porționez mâncarea în cantități suficiente în așa fel încât să nu se producă risipă. 

  • Ce i-ai spune unui om pentru a-l convinge de importanța voluntariatului într-un ONG de mediu fără să îți întoarcă spatele?

Aș începe cu o simplă întrebare: Ai idei cât % din alimentele pe care le cumperi ajung să fie aruncate? Dar câți bani ajung să fie „aruncați” la gunoi? Dacă răspunsul e NU, atunci te așteptăm în vizită la depozitul din Turda! 

Iulia Andreea Sîrb este marketing coordinator – Banca Pentru Alimente Cluj. Pasionată de sustenabilitate, cu dorința de a ajuta și a avea un impact, Andreea lucrează în domeniul comunicării, ajutând organizațiile non-guvernamentale în strategiile lor și în crearea de conținut pe rețelele lor de socializare.

Tematici: risipa alimentară, bănci pentru alimente, donații.

De aceeași autoare:

Cum influențează munca într-un ONG de mediu viața de familie

Patru proiecte de educație pentru mediu transformă copiii în modele de urmat 

Asociațiile non-profit pot primi donații alimentare pentru beneficiarii lor

Colecte de alimente. Ce sunt ele și cum ajută oamenii în nevoie?

Produsele pentru refugiați. Cum ajung la ei, cu ajutorul băncilor pentru alimente 

Ce pot face agenții economici pentru a reduce risipa alimentară?

spot_img

Ultimele știri