Românii sunt din ce în ce mai interesați de conceptul de casă mică, „tiny house” – în engleză, dar există persoane care, înainte de a-și cumpăra sau a-și construi o astfel de casă, ar vrea să vadă dacă li se potrivește traiul într-un spațiu restrâns. La asta s-au gândit și cei de la Tiny Getaway, care oferă serviciul de închiriere a unei căsuțe, în Băile Harghitei.
Henrieta Sabău este director de vânzări la Eco Tiny House, o afacere pe care Botond Szakacs a pornit-o după ce casa mică pe care a făcut-o pentru familia sa a atras atenția și, implicit, comenzi. Business-ul, a cărei poveste Green Report a spus-o în cadrul serialului „Viața într-o casă mică”, a construit, într-un an și jumătate, 38 de case. Pe site-ul ecotiny.house, echipa promite să planteze 10 copaci pentru fiecare căsuță construită. În 2018 a plantat 200 de puieți, iar anul acesta urmează încă 400.
În vara anului 2018, Henrieta a locuit într-o casă mică și atunci i-a venit ideea să le ofere și altora șansa să experimenteze viața într-un spațiu restrâns. Pentru că existau deja curioși, dar și doritori să achiziționeze o tiny house, dar care voiau să se asigure că li se potrivește acest stil de viață, aceasta s-a asociat cu Botond și au creat Tiny Getaway. Brandul va dezvolta o rețea de mai multe căsuțe amplasate în diferite zone turistice de pe teritoriul României, și nu numai, și va oferi serviciul de închiriere.
Prima și singura din această rețea, la momentul actual, este „The Red Dressed Tiny”, o căsuță îmbrăcată în roșu suedez, cu tâmplărie albă. Are 6,6 metri lungime, 2,55 metri lățime (exterior) și 4 metri înălțime (de la sol cu tot cu șasiu, care are 60 de centimetri). A fost construită și utilată complet în patru săptămâni și au fost folosite numai materiale ecologice: lemn, uleiuri naturale, pigmenți minerali. Încălzirea în podea este singura sursă de căldură, chiar și pe timp de iarnă, la minus 20 de grade.
Investiția a depășit 25.000 de euro, cât era bugetul inițial.
„Se spune că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Exact așa a fost și în cazul nostru. Și acum mai apar mici achiziții de făcut. Cu siguranță, planificarea unei case, nu este un proces simplu, chiar și pentru o căsuța mică – aș spune, ba chiar mai complexă decât la o casă de dimensiuni standard. Aici trebuie să planifici fiecare centimetru în parte”, a declarat Henrieta Sabău pentru Green Report.
The Red Dressed Tiny este amplasată în stațiunea Băile Harghita, din județul Harghita, la 20 de kilometri de orașul Miercurea-Ciuc. Băile Harghita, stațiune montană și balneoclimaterică, este vizitată iarna pentru sporturile de iarnă, iar vara pentru mofetele solfatariene și cu ape carbogazoase. În stațiune sunt mai multe pârtii de schi, o pârtie de biatlon și patinoar în aer liber.
Inaugurată puțin înainte de Crăciun, casa are deja oaspeți, iar tabelul cu rezervări este complet din ce în ce mai des, fiind deja unele și pentru aprilie.
Tariful standard este de 50 de euro pe noapte de persoană, iar căsuța poate găzdui confortabil șase persoane, potrivit celor de la Tiny Getaway.