Câștigătorii Galei GR, ELMAS SRL: Refolosim 70 – 85% din componentele din stivuitoare vechi și le împiedicăm astfel să ajungă deșeuri

Cu un proiect unic în România, ELMAS SRL a fost distinsă cu premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ la Gala Green Report 2022. În cadrul unui interviu pe care ni l-a acordat, ing. Cristina Dragan (foto), manager de mediu în cadrul companiei, ne-a explicat cum au fost inspirați să dezvolte un proiect inovator de refolosire a componentelor din stivuitoare vechi prin metoda upcycling-ului.

Această idee a luat naștere din dorința de a extinde ciclul de viață al acestor echipamente și de a reduce cantitatea de deșeuri generate în procesul lor de înlocuire. Prin dezmembrarea completă a stivuitoarelor, verificarea și înlocuirea componentelor uzate, Elmas SRL a reușit să refolosească între 70% și 85% din piesele metalice mari, cum ar fi contragreutatea și rama cabinei. Aceasta a avut ca rezultat o reducere masivă a deșeurilor și o contribuție semnificativă la economia circulară. Compania pune acum la punct un proiect asemănător pentru ascensoare, după cum a explicat Cristina Dragan. Continuăm seria de interviuri cu câștigătorii Galei Green Report.

Informații și înscrieri la următoarea gală: Gala Green Report 2023

  1. Cum ați primit vestea că ELMAS SRL a fost distinsă cu premiul pentru EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE CIRCULARĂ la Gala Green Report și care a fost prima reacție a echipei? Ce credeți că v-a diferențiat de ceilalți concurenți?

Vestea a fost primită cu mare surpriză! Am participat cu acest proiect la secțiunea Economie Circulară fără să avem mari așteptări, deoarece acest domeniu de upcycling a stivuitoarelor este încă necunoscut și unic în țară. Bucuria noastră a fost pe măsură. Credem că proiectul nostru s-a diferențiat prin unicitatea lui, dar și prin complexitatea implementării unor proceduri de refabricare.

  1. Proiectul cu care ați câștigat se referă la refabricarea stivuitoarelor prin refolosirea unor componente viabile, nedegrdate și rezultate din dezmembrări, reabilitarea și refolosirea lor la reasamblarea motostivuitoarelor sau electrostivuitoarelor LINDE. Cum a apărut ideea unui astfel de proiect și de ce a fost important pentru dvs?

În calitate de responsabil de mediu, doresc să încep prin a vă aminti de cea mai cunoscută declarație de mediu: „Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care are calitatea de a se desfășura fără a epuiza resursele, fără a distruge mediul și fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.” Ideea acestui proiect s-a născut în anul 2013. Comercializarea stivuitoarelor presupune adesea răscumpărarea stivuitorului vechi de la client și înlocuirea lui cu unul nou, prin metoda buy back, metodă practicată de exemplu și la achiziția autoturismelor noi. Stivuitoarele astfel recuperate, asemănător programului „Rabla”, ajungeau la reciclare.

Din punct de vedere tehnic, aceste echipamente robuste cu părți și structuri metalice masive ar fi putut funcționa încă zeci de ani dacă s-ar fi înlocuit profesional și sub un control sever al calității toate componentele mai fragile expuse uzurii. Astfel, bazându-ne pe capacitățile noastre de producție, pe echipele noastre dispuse să depună un efort considerabil pentru realizarea proiectului, pe laboratorul nostru de control și testare și nu în ultimul rând pe noile tendințe privind economia circulară, dezbatute atât în instituțiile de specialitate din țară, cât și din Europa, ne-am decis ca după o largă consultare și înțelegere a conceptului, să facem investiția și pașii necesari atingerii acestui obiectiv, de a salva o bună parte din componentele stivuitoarelor de la reciclare, în principal părțile metalice, să testăm și să aducem, unde este posibil, componentele hidraulice, electrice și mecanice la starea tehnică inițială și să înlocuim părțile ireparabile cu altele noi. Ne mândrim că am reușit să realizăm primul atelier de UPCYCLING a unui echipament complex, mai întâi la stivuitoare și ulterior să încercăm să extindem proiectul și la alte echipamente de folosință îndelungată.

  1. Ce componente ale stivuitoarelor LINDE reușiti să refolosiți prin procesul de upcycling și în ce fel le reabilitați pentru a fi utilizate din nou? 

Scopul upcycling-ului este împiedicarea folosirii de noi materii prime prin utilizarea celor existente. Față de o recondiționare, refabricarea înseamnă dezmembrarea integrală a utilajului, verificarea și înlocuirea subansamblelor și a componentelor uzate, până la ultimul șurub. Toate părțile metalice mari (contragreutatea, rama cabinei, etc.) sunt sablate, verificate și, dacă este necesar, înlocuite cu piese noi, apoi sunt revopsite și reintroduse pe linia de montaj, unde se montează, după caz, motorul nou și toate celelalte componente. Piesele care nu mai corespund sau nu prezintă siguranță în exploatare sunt înlocuite cu altele noi originale (de exemplu: furtune de cauciuc uzate, filtre, anvelope, etc). Deci, am putea spune că refolosim piesele în proporție de 70-85%.

  1. Care au fost provocările pe care le-ați întâmpinat și cum le-ați depășit?

Au fost multiple provocări. Într-o simplă enumerare trebuie amintite:

  • Stabilirea tehnologiei pentru dezmembrarea, curățarea, sablarea pieselor/componentelor, verificarea, expertizarea, testarea lor, vopsirea și depozitarea lor alături de cele noi importate, gata pregătite pentru montaj.
  • Stabilirea tehnologiei de recondiționare/salvare a componentelor hidraulice, electrice și mecanice.
  • Stabilirea tehnologiei de montaj, teste, verificări, operații confirmate de executori, teste de funcționare, teste de sarcină cu operator.
  • Setarea procedurilor, a consumului și a confirmărilor în SAP pentru fiecare operație, parte financiară, rulajul materialelor din depozite, personalul implicat, cheltuielile indirecte, etc.
  • Pregătirea personalului calificat necesar, ingineri, tehnicieni, electromecanici.
  • Investiții în amenajarea locației, în scule, echipamente, aparatură de control.
  • Stabilirea documentației însoțitoare în refabricație și a documentației tehnice finale.

Este adevărat că refabricarea stivuitoarelor a fost posibilă și datorită dotărilor deja existente în companie și aș aminti: Secția de Prelucrări Mecanice, unde se efectuează verificarea integrității părților metalice ale stivuitoarelor și unde se realizează lucrările de sablare, grunduire și vopsire, standul de verificare și control al componentelor hidraulice, motoare hidraulice, distribuitoare, pompe hidraulice etc., cu ajutorul căruia putem, prin înlocuiri de subansamble, garnituri etc., să readucem componentele la starea lor inițială, depozitele de piese de schimb care funcționează în regim automat și software-ul SAP de urmărire a întregii producții la ELMAS, care a făcut posibilă gestionarea corectă, din toate punctele de vedere, a refabricației.

  1. Cu ce procent ați reușit să reduceți cantitatea de deșeuri prin acest proiect?

Reducerea este masivă, în proporție de 70-85%. Însă pe lângă reducerea deșeurilor, ne bucură faptul că putem garanta calitatea stivuitoarelor cu o documentație nouă conform EC42/2006 și că, ca o particularitate, pe lângă vechea placa de identificare eliberată de producătorul echipamentului, afișăm o placă nouă de identificare cu specificația „REFABRICAT – anul refabricării”, cu numele companiei noastre, ELMAS, și care, pe lângă datele trecute pe placă conform cerințelor EC42/2006, mai conține și informația cu orele de funcționare avute de stivuitor la data refabricării, data de la care bordul indică din nou „0” ore de funcționare.

  1. Care a fost reacția clienților și partenerilor dvs. la proiectul de upcycling și la produsele rezultate din acesta?

Reacția clienților a fost pozitivă, în special datorită prețului oferit, care este foarte atrăgător în comparație cu prețul unui stivuitor nou. Partenerii noștri, deși au fost sceptici la început, s-au arătat deschiși la informații și nu după mult timp, la cererea partenerilor, în special cei externi, am organizat în cadrul companiei ELMAS-Brasov seminarii de instruire și implementare a acestui proces în domeniul lor de activitate, cu ajutorul experților noștri, angajați ai companiei ELMAS.

  1. În prezent aveți și alte proiecte asemănătoare în lucru sau urmează să implementați în viitor?

Am început un proiect mai amplu care se referă, de data aceasta, la ascensoare (un alt departament al nostru). Ne punem întrebarea dacă utilizatorii de ascensoare sau actualii proprietari de clădiri dotate cu ascensoare își doresc aceste echipamente în proprietate, fiind dispuși să se îngrijească de funcționarea și supravegherea lor, de întreținerea, reparațiile pieselor de schimb, de autorizarea lor periodică și înlocuirea lor după expirarea duratei de viață, sau ar prefera doar să utilizeze în cele mai convenabile condiții aceste echipamente în regim de închiriere (așa cum se practică, de exemplu, cu echipamentele periferice), urmând ca chiriașul (locatarul) să achite o taxă lunară pentru echipamentul pus la dispoziție de proprietarul (fabricantul) echipamentului, care la rândul său trebuie să se îngrijească ca ascensorul să funcționeze conform parametrilor stabiliți prin contractul de închiriere și să asigure toate lucrările necesare în regim de servicii complete.

Un astfel de concept aduce beneficii atât utilizatorilor, cât și mediului înconjurător, prin grija producătorului de a proiecta și construi un echipament de calitate, cu puține înlocuiri de piese de schimb în exploatare, foarte fiabil, destinat unei durate de viață îndelungate de 25 de ani, cu posibilitatea de „refabricare” după această perioadă. Piesele de schimb se vor întoarce în fabricație pentru recondiționare și vor fi refolosite la ascensoarele închiriate. În acest concept, odată ce echipamentul este instalat, atât chiriașul, cât și producătorul echipamentului au tot interesul ca stațiile de funcționare ale ascensorului să fie cât mai scurte, ceea ce înseamnă puține defecte și puține înlocuiri de piese de schimb.

Rezultatul final al unui astfel de proiect, dacă sunt respectate cerințele enunțate mai sus, poate fi ușor de enumerat:

  • Utilizatori mulțumiți de o funcționare îndelungată în costuri predictibile, fără plăți suplimentare necalculate.
  • Producătorul care își poate gestiona planificat resursele financiare și umane pe o perioadă lungă.
  • Mediul înconjurător prin eliminarea unor reciclări repetate datorită calității produsului proiectat și fabricat în acest scop.
  • Începând din luna august 2023, derularea primului contract de închiriere a unui ascensor a început.
  1. Cum se poziționează România în domeniul economiei circulare în comparație cu alte țări și ce se poate face pentru a susține acest domeniu?

Economia circulară poate fi aplicată la toate echipamentele de folosință îndelungată dacă producătorii revin la vechile principii de calitate. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut trebuie păstrate și folosite de câte ori este posibil. Primul pas ar putea fi chiar implementarea conștientizării protecției mediului la nivelul fiecărei mici sau mari companii.

Citește și:
Câștigătorii Galei GR, SCDA Brăila: Cele mai importante provocări pentru fermieri sunt legate de contextul climatic

Câștigătorii Galei GR. Alice Nichita: Coca-Cola HBC România a redus consumul de apă cu 6% pentru fiecare litru de băutură produs

Câștigătorii Galei GR. Banca de Gene „Mihai Cristea” Suceava contribuie la păstrarea tezaurului vegetal românesc

Fundația Comunitară București: În orașul nostru trebuie să ne simțim acasă 

Câștigătorii Galei GR. Act for Tomorrow: Toate problemele de mediu au nevoie de soluții urgente

Cine sunt câștigătorii Galei Green Report 2022

spot_img

Ultimele știri