Cea mai mare amenințare în relație cu securitatea alimentară la nivel global este dată de uniformitatea culturilor noastre și de similitudinea dietelor. În România, avem un veritabil „tezaur genetic”, la care micii fermieri și grădinarii au acces gratuit, reușind astfel să se diminueze riscul eroziunii genetice. Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava contribuie la păstrarea tezaurului genetic, iar acest fapt a fost premiat în cadrul Galei Green Report la categoria „Excelență în proiecte de biodiversitate”. Dr. biolog Silvia Străjeru, director Banca de Gene „Mihai Cristea” Suceava, a răspuns întrebărilor Green Report.
- Ce înseamnă pentru Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava premiul obținut la Gala Green Report, la categoria Excelență în proiecte de biodiversitate? Ce credeți că v-a diferențiat de alți contracandidați?
La fel ca elegantul trofeu, premiul cântărește mult, contribuind la conturarea unei imagini onorante a Băncii de Gene Suceava, plasând-o în zona prestigioasă și râvnită a excelenței.
Distincția obținută este o răsplată pentru tot efortul depus în scopul impunerii și continuării acțiunii, mai mult de un deceniu, dar și o confirmare a beneficiilor, documentate științific, privind utilizarea și conservarea dinamică a patrimoniului genetic local.
Proiectul este o „poveste” de succes datorită impactului pozitiv exprimat la nivel de mediu, prin conservarea unei componente importante de fitodiversitate, cât și pentru rolul de catalizator al dezvoltării economice și al creșterii nivelului de trai al comunităților rurale.
- Care sunt cele mai importante obiective pentru următoarea perioadă ale Băncii de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava?
Fără a renunța la promovarea și punerea în valoare a varietăților tradiționale, acest an are în prim plan inițierea constituirii unei colecții de forme sălbatice, rude apropiate ale plantelor cultivate, din flora României, aflate pe teritoriul unor arii protejate sau în afara acestora. Demersul îndrăzneț, prin anvergura națională, va putea fi realizat printr-o colaborare interinstituțională și cu echipe multidisciplinare.
În teorie, rudele sălbatice ale plantelor de cultură sunt definite ca fiind specii spontane, apropiate genetic sau taxonomic de formele cultivate, incluzând progenitorii acestora, dar care nu au trecut printr-un proces de domesticire. Rolul lor în furnizarea de servicii ecosistemice și valoarea considerabilă ca donatori de gene pentru însușiri benefice ameliorării culturilor sunt bine cunoscute, potențialul lor de a contribui la securitatea alimentară și nutrițională fiind, de asemenea, unanim recunoscut.
Cu toate acestea, diversitatea lor intrinsecă este insuficient cunoscută și exploatată, aceste resurse genetice vegetale fiind erodate și amenințate cu dispariția din mediul lor natural, prin fragmentarea și distrugerea habitatelor, conversia habitatelor în terenuri agricole ori industriale, concurența din partea speciilor alogene sau invazive, expansiunea zonelor urbane și schimbările climatice.
Rudele sălbatice ale plantelor cultivate, native în România, sunt legate de numeroase specii importante din punct de vedere socio-economic, fiind utilizate ca hrană, furaje, băuturi, aditivi alimentari, uleiuri sau în scop medicinal și ornamental și conțin un fond bogat de diversitate genetică în evoluție, deosebit de util pentru ameliorarea plantelor de interes agricol și horticol.
Facilitarea accesului la acest rezervor natural de caracteristici adaptative în continuă evoluție se va realiza prin colectarea de eșantioane de semințe și conservarea, în condiții controlate, în Banca de Gene.
- Ca experți în domeniu, ce oportunități estimați că vom avea în perioada următoare pentru varietățile tradiționale românești și cum se va dezvolta acest domeniu în următorii ani?
La întrebarea dumneavoastră o să răspund într-o cheie optimistă, bazându-mă pe faptul că în procesul de tranziție către un sistem agricol durabil și un model alimentar neo-tradițional, principalul aliat este biodiversitatea pentru alimentație și agricultură, în cadrul căreia un loc esențial este ocupat de varietățile locale și soiurile obsolete ale speciilor cu relevanță pentru agricultura românească și care au supraviețuit în grădinile agricultorilor.
Cea mai mare amenințare în relație cu securitatea alimentară și nutrițională este dată de uniformitatea culturilor noastre și de similitudinea dietelor, privite din perspectivă planetară. Din 1980, suprapunerile privind sursa calorică zilnică au crescut treptat, iar această tendință continuă și astăzi, ceea ce duce la o creștere a vulnerabilității populațiilor la crizele alimentară, economică, de mediu, medicală, climatică etc.
În România, încurajator este faptul că avem un veritabil „tezaur genetic”, păstrat la Banca de Gene Suceava, la care micii fermieri și grădinarii, din toată țara, au acces gratuit, reușind astfel să se diminueze riscul eroziunii genetice, printr-o abordare de tip holistic a conservării, ex situ și in situ/în fermă/grădină a semințelor țărănești/varietățlor tradiționale.
- Care sunt cele mai valoroase varietăți tradiționale românești care ar trebui protejate? Vă rugăm menționați câteva exemple și explicați motivele.
Sunt dificil de ierarhizat formele de viață, fiecare dintre specii și genotipuri, având o valoare intrinsecă și, mai apoi, o valoare de utilizare directă (alimente, fibre, medicamente etc.), indirectă (legată de habitat sau ecosistem) și opțională (referitoare la capacitatea de a răspunde unor provocări, de natură economică, climatică etc., viitoare).
Trebuie subliniat faptul că, generații de truditori ai pământului au păstrat și perpetuat în cultură, doar, acele varietăți care au răspuns unor nevoi, exigențe și preferințe de consum, de la specii din categoria legumelor, cerealelor sau leguminoaselor pentru boabe. La legume, se remarcă tomatele, cu varietatea „inimă de bou”, cu forme de culoare roșie sau trandafirie și ardeiul gras, cu fructe de dimensiuni medii, cănoase, gust dulce și culoare roșie. Privilegiat în grupa cerealelor este porumbul cu bob sticlos, de culoare portocalie, în timp ce, leguminoasele proteice au în frunte listei fasolea pestriță, ale cărei semințe sunt de formă eliptică, au tegument subțire și sunt apreciate pentru gustul bun, untos.
- Care este cea mai importantă provocare cu care vă confruntați în acest sector de activitate care vizează reintroducerea în cultură a varietăților românești de plante?
Menținerea diversității inter- şi intraspecifice la nivelul gospodăriilor individuale ale țăranilor constituie elementul fundamental pentru o agricultură durabilă, cu deosebire pentru cei cu resurse materiale limitate, care practică o agricultură cu inputuri mici şi trăiesc în zone îndepărtate, izolate, din depresiunile montane. În plus, existența acestei germoplasme valoroase este o garanție şi o sursă genetică pentru crearea unor varietăţi moderne cu proprietăți superioare în ceea ce privește calitatea și rezistența la stresul abiotic și biotic.
Această diversitate genetică și de specie, existentă sub forma populațiilor locale la principalele plante de cultură, respectiv: grâu, porumb, fasole, cartof, bob, tomate, ardei etc., care se găsește concentrată în zone rurale din Nord, Nord-Est și Centrul teritoriului românesc, este supusă fenomenului global de eroziune genetică.
Pentru evitarea unor pierderi ireversibile, care ar genera vulnerabilitate accentuată în raport cu suveranitatea și securitatea alimentară este necesară includerea în programele de dezvoltare rurală a unor măsuri de stimulare a utilizării şi prezervării patrimoniului genetic local.
De asemenea, conștientizarea, la toate nivelurile, a valorii culturale a cunoștințelor locale asociate varietăților tradiționale, păstrate și transmise din generație în generație, este esențială pentru promovarea zestrei genetice naționale și adoptarea de politici adecvate de subvenționare a custozilor implicați în aceste acțiuni.
- Cum stă România la acest capitol comparativ cu alte țări și ce putem face mai departe?
În România, populațiile locale ale majorității speciilor, cu o distribuție mai largă în cazul leguminoaselor și legumelor, continuă să se cultive, pe suprafețe mici, cu preponderență în grădinile din proximitatea locuințelor, iar practicile tradiționale, cu inputuri reduse, rămân o componentă semnificativă a sectorului agricol și horticol.
O estimare aferentă perioadei 2012 – 2019, prin prelucrarea informațiilor rezultate din expedițiile de colectare, la care se adaugă cele din distribuția de forme tradiționale autohtone, accesate din baza de date BIOGEN, reliefează diversitatea genetică și de specie existentă în zonele rurale ale țării (40 de județe, cu 231 de localități). Cele mai multe varietăți locale, aproximativ 920, din 34 de specii, sunt legume, urmate, în ordine descrescătoare, de leguminoase proteice, cu 350 de varietăți, din 8 specii; cereale, 170 de varietăți, cu 10 specii; plante medicinale și aromatice, 97 de varietăți, din 38 de specii.
Analizând totalitatea varietăților locale și a zonelor de origine, trei regiuni, Bucovina, Maramureș și Munții Apuseni sunt clar conturate ca locuri de interes pentru activitățile de conservare în fermă.
Situația, relativ, bună privind conservarea în fermă a populațiilor locale se datorează, în parte, programului de reintroducere/introducere în cultură a formelor tradiționale conservate la Banca de Gene Suceava, acțiune demarată în anul 2009 și care continuă și în prezent.
Foto: Raffel Volker E.on, și Sandru Dan, Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, la înmânarea premiului Galei Green Report.
Interviuri cu câștigători ai Galei Green Report:
Fundația Comunitară București: În orașul nostru trebuie să ne simțim acasă
Cine sunt câștigătorii Galei Green Report 2022
Câștigătorii Galei GR. Act for Tomorrow: Toate problemele de mediu au nevoie de soluții urgente
