Câștigătorii celei de-a patra ediții Gala Green Report

Gala Green Report, Oscarul de mediu din România, a premiat joi seara companii și organizații remarcabile pentru contribuția lor la protejarea mediului și promovarea sustenabilității.

În prezența a peste 180 de reprezentanți de top din Guvern, corpul diplomatic din București, din companii și societatea civilă, ediția din acest an a Galei Green Report a avut loc în Sala Tronului din Palatul Regal, clădirea ce găzduiește în prezent Muzeul Național de Artă al României. Tema din acest an a fost „Elixir of life. Apa, mai prețioasă decât crezi”.

Cu proiecte inovatoare și eforturi deosebite, câștigătorii au demonstrat angajamentul lor față de un viitor mai verde.

Iată câștigătorii Galei Green Report și proiectele cu care au excelat în domeniul sustenabilității:

  1. Excelență în Agri-Food

Câștigător: Grup Șerban Holding (GSH) – 8.4 puncte

Grup Șerban Holding, un nume de referință în sectorul agribusiness, s-a remarcat prin abordarea sa integrată și sustenabilă. Prin proiectul câștigător, compania utilizează tehnologia no-till pe 13.000 de hectare pentru a preveni eroziunea solului, conservarea biodiversității și reducerea amprentei de carbon. Suprafața totală lucrată de companie ajunge la 15.600 de hectare, iar cea irigată de peste 2.500 de hectare. Prin sisteme avansate de irigare și fertirigare, GSH optimizează utilizarea apei și nutrienților, eliminând risipa. Mai mult, compania prioritizează bunăstarea animalelor, integrând bovine Angus într-un sistem de pășunat deschis, asigurând astfel sănătatea solului și reducerea fertilizatorilor chimici.

  1. Excelență în Campanii de Mediu

Câștigător: Let’s Do It, Romania! – 9 puncte

Let’s Do It, Romania! a fost premiată pentru cea mai mare mișcare socială dedicată protecției mediului din România. Organizația a mobilizat milioane de voluntari în cadrul „Zilei de Curățenie Națională”, o inițiativă care vizează colectarea deșeurilor și educarea publicului. Timp de 11 ani, 2.600.000 de voluntari au colectat în total 3.082.448 de saci de deșeuri. Numai la ediția din 2024, au fost colectați peste 230.000 de saci de deșeuri, incluzând obiecte voluminoase și deșeuri de construcții. Adoptarea recentă a unei legi stabilește oficial a treia sâmbătă din septembrie drept Ziua de Curățenie Națională. Prin campanii precum „Reciclează cu Noi”, organizația a reușit să colecteze și să recicleze tone de materiale, creând totodată o comunitate dedicată sustenabilității. Succesul Let’s Do It, Romania! constă în capacitatea de a aduce împreună comunități, companii și autorități pentru un scop comun​.

  1. Excelență în Economia Circulară

Câștigător: Asociația Eco Durabil, Platforma de Mediu pentru București și ENGIE Romania – 8.8 puncte

Proiectul Asociației Eco Durabil, Platforma de Mediu pentru București, împreună cu ENGIE România transformă deșeurile în resurse valoroase printr-o platformă de mediu dedicată colectării, reparației și redistribuirii obiectelor reutilizabile către comunități vulnerabile. Lansat în iunie 2021, proiectul a deschis primul Centru Integrat de Economie Circulară din România. Între 2020 și 2023, au fost reutilizate și redistribuite peste 7.000 mc de produse, având un impact asupra a peste 70.000 de beneficiari, cu o rată de reutilizare de 95%. În perioada martie-iunie 2024, au fost colectați și redistribuiți 3.000 mc de produse. Campaniile de social media au ajuns la 164.000 de persoane, depășind estimările cu 60%. Atelierele de economie circulară au avut un impact direct asupra a 107 persoane, iar peste 2.000 de voluntari și donatori au sprijinit inițiativa. Modelul de charity shop reinvestește veniturile pentru sprijinirea educației, reducerea sărăciei și îmbunătățirea sănătății grupurilor vulnerabile.

  1. Excelență în Educație de Mediu

Câștigător: Asociația Nature Talks – 9.2 puncte

Proiectul „Școala de Mediu” a Nature Talks aduce educația ecologică în prim-plan prin activități interactive pentru copii. Programul a ajuns în 25 de județe în 3 ani de activitate. Trainerii au susținut ateliere pentru peste 20.000 de copii din mai mult de 160 de școli, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. Atelierele au o durată de 40-50 de minute, incluzând teme precum colectarea separată, risipa alimentară, eficiența energetică și consumul responsabil de apă. Solicitările sunt cele mai numeroase în cadrul programului „Săptămâna Verde”, dar atelierele se desfășoară pe parcursul întregului an școlar.

  1. Excelență în Eficiență Energetică

Câștigător: Genesis Biopartner – 9.2 puncte

Genesis Biopartner operează deja o stație de cogenerare la Filipeștii de Pădure de 13 ani, cu o capacitate de 2,1 MW electrici și 2 MW termici, procesând anual 54.000 tone de deșeuri organice. Proiectul nou implementat vizează stația de la Cordun, județul Neamț, care produce 2,9 MW electrici și 2,8 MW termici, valorificând 70.000 tone/an de deșeuri organice. Emisiile de CO2 se reduc cu 27.000 tone/an la Filipești și cu 35.000 tone/an la Cordun, contribuind la tranziția energetică. Anual, cele două stații produc un total de 16 milioane de metri cubi de biogaz, folosit pentru generarea de energie electrică și termică. Strategia națională include extinderea rețelei la 10 stații de biogaz, iar noile stații din Timiș și Dolj vor deveni operaționale anul viitor.

  1. Excelență în Finanțarea Proiectelor de Mediu

Câștigător: BRD Groupe Société Générale – 9.4 puncte

Prin strategia Horizon 2025, BRD își propune să finanțeze proiecte sustenabile în valoare de 1 miliard EUR. Banca se axează pe domenii precum tranziția energetică, economia circulară și clădirile verzi. În 2023, BRD a încheiat tranzacții de finanțare sustenabilă în valoare totală de 327 milioane de euro, sprijinind proiecte legate de energie regenerabilă, mobilitate curată și sănătate. Proiectele includ o facilitate de 165 milioane de euro pentru E.ON Energie România, un împrumut de 16 milioane de euro pentru Vrancart (parc fotovoltaic de 20,5 MW), și un împrumut verde de 6 milioane de euro pentru Hyundai România. În 2023, emisiile GES din operațiunile BRD au scăzut cu 15% (Scope 1), 14% (Scope 2) și 31% (Scope 3), ceea ce a dus la o reducere totală de 2.721 tone CO2 comparativ cu 2022. BRD a sprijinit inițiative sociale, inclusiv Rețeaua Parcurilor Naturale Urbane, impactând 4,2 milioane de beneficiari, și un parteneriat pentru panouri fotovoltaice în comunități, cu cinci comunități active în București.

  1. Excelență în Gestionarea Consumului de Apă

Câștigător: Printmasters Romania – 8.2 puncte

Proiectul „IMPACT Zero Water II” al Printmasters optimizează consumul de apă și reduce deșeurile lichide în procesele industriale. Cu o platformă ESG dedicată, compania monitorizează impactul de mediu și implementează măsuri sustenabile, devenind un exemplu pentru alte companii din sector​. Proiectul a redus consumul de apă tehnologică cu 95,15% între 2022 și 2024, de la 1.403.000 L la 68.000 L. El permite recircularea a 600 L de apă pentru o durată de 5-6 luni, în funcție de utilizare. Consumul de apă pentru imprimarea unui produs a scăzut de la 0,83 L (2021) la 0,02 L (2023 și 2024). Deșeurile lichide periculoase au fost reduse cu 99,89%, de la 1.403.000 L (2022) la 1.500 L (2024).

  1. Excelență în Inovație de Mediu

Câștigător: Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) – 9.2 puncte

FBAR și cele nouă Bănci Regionale salvează anual tone de alimente excedentare și le redistribuie către organizații caritabile. Din 2016 până în prezent, rețeaua FBAR a salvat 26.060.405 kg de alimente, prevenind risipa acestora. Valoarea alimentelor salvate este estimată la 302.804.911 lei, echivalentul a 52.120.810 porții de hrană. Salvarea alimentelor a redus consumul de 41.600.000 kg CO2 și 28,15 miliarde litri apă, resurse necesare producerii acestora. În 2024 (ianuarie-septembrie), au fost salvate 5.882.000 kg de alimente, evitând emisii de 9.411.000 kg CO2. 153 de parteneri sprijină rețeaua financiar, logistic și operațional, iar 795 ONG-uri beneficiază de alimentele donate. Hrana ajunge la 290.841 de persoane vulnerabile, incluzând copii, vârstnici și persoane din comunități defavorizate.

  1. Excelență în Proiecte de Conservare a Patrimoniului Natural

Câștigător: Sistemul Coca-Cola – 9.6 puncte

În cadrul parteneriatului „Împreună pentru Dunăre”, finanțat de Fundația Coca-Cola și coordonat de WWF-CEE și ICPDR, au fost restaurate 400 de hectare de luncă inundabilă în zona Gârla Mare-Vrata, județul Mehedinți. Zona găzduiește peste 80 de specii de faună și floră, incluzând specii vulnerabile sau amenințate precum țestoasa de lac, vidra și cormoranul mic. Reconstrucția ecologică a restaurat conectivitatea zonei umede cu Dunărea, facilitând refacerea biodiversității și reducând riscul de inundații pentru comunitățile din aval. Apele Dunării conectează 79 de milioane de oameni și peste 7.000 de specii de-a lungul a 10 țări. În ultimii 150 de ani, peste 80% din zonele umede ale Dunării au dispărut din cauza activității umane și a schimbărilor climatice. Proiectul reprezintă un model de bune practici replicabil.

  1. Excelență în Transportul Sustenabil

Câștigător: SC DHL International Romania SRL – 8.2 puncte

DHL România se angajează să atingă „zero emisii” până în 2050 prin programul GOGREEN. Prin investiții în tehnologii curate și logistica verde, compania oferă soluții care reduc emisiile de carbon, fiind un exemplu global de responsabilitate corporativă​. În 2023, eficiența rutelor de curierat a înregistrat o reducere de -10,6% a emisiilor de CO2 echivalent față de 2022. În 2024, reducerea a fost extinsă la -12,4% față de 2022 (valori ytd până în august). Totodată., DHL a introdus combustibil aviatic sustenabil (SAF) în rețeaua sa începând cu august 2023, oferind posibilitatea clienților să contribuie la reducerea emisiilor prin achiziții sustenabile. Emisiile de noxe ale vehiculelor de livrare Pick-Up Delivery au scăzut cu 14,8% până în august 2024, comparativ cu 2022. Se planifică integrarea a 144 de vehicule electrice și hibride până la finalul anului 2024.

Acești câștigători nu doar că promovează inovația și sustenabilitatea, dar inspiră și alte organizații să se alăture acestui efort comun de a proteja planeta.

Președinta Asociației Green Revolution, organizatorul Galei Green Report, Raluca Fișer se declară încântată de evoluția acestei competiții care a ajuns la cea de-a patra ediție în 2025.

„Suntem încântați să vedem că interesul companiilor și a societății civile de a participa la competiții reale și transparente este din ce în ce mai mare. Numărul proiectelor înscrise crește de la an la an și calitatea proiectelor înscrise este, la fel, o dovadă a maturității, responsabilității și abordării strategice în ceea ce privește sustenabilitatea în România. Ne bucurăm să vedem câștigători din toate domeniile și dintre toți stakeholderii noștri, atât companii mari, cât și mici, românești și internaționale, societate civilă. Sperăm să vedem în următoarele ediții și autoritățile locale din ce în ce mai active cu proiecte frumoase implementate în orașele din România”,

a declarat Raluca Fișer.

Interviuri cu câștigătorii Galei Green Report 2024 vor fi disponibile în următoarea perioadă pe Green-report.ro.

Detalii despre ediția din acest an și proiectele înscrise găsiți în Raportul Galei Green Report.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri