Conceptul de casă pasivă este un standard de proiectare care asigură confort termic cu un consum minim de energie pentru încălzire și răcire, prin utilizarea izolației eficiente, etanșeității, unui design adecvat al ferestrelor și ușilor, a sistemelor de ventilație cu recuperare de căldură și eliminarea punților termice. Dezvoltat inițial în Germania în anii 1990, principiile Casei Pasive sunt utilizate astăzi în întreaga lume. Iată tot ce trebuie să știi despre case pasive în România și cum funcționează ele. Ar putea oricine să își construiască o astfel de locuință? Continuă să citești
Înțelegerea conceptului de casă pasivă
Standardele Passive House sunt bazate pe performanță: ele stabilesc obiective de performanță care trebuie atinse, dar nu impun utilizarea unor materiale sau produse specifice.
Casa Pasivă folosește multe dintre principiile designului pasiv.
„Passive House”, sau Passivhaus în limba germană, este un standard de proiectare care oferă clădiri sănătoase, confortabile și eficiente energetic.
O Casă Pasivă aplică o abordare „fabric first”, ceea ce înseamnă că accentul este pus pe optimizarea învelișului termic (stratul care separă interiorul de exterior), pentru a asigura condiții interioare confortabile și sănătoase.
Definiția unei case pasive Certificate:
„O clădire pentru care confortul termic (conform ISO 7730) poate fi atins exclusiv prin post-încălzirea sau post-răcirea masei de aer proaspăt, necesare pentru asigurarea calității aerului interior, fără a fi necesară recircularea suplimentară a aerului”.
— Passivhaus Institut (PHI)
Deoarece aerul este un mediu slab pentru transportul energiei termice, cerințele de încălzire și răcire ale unei case pasive trebuie să fie foarte reduse, deoarece nu există un flux de aer suficient pentru a transporta cantități mari de energie.
O Casă Pasivă este bine izolată, etanșă la aer, dotată cu ferestre de calitate și sisteme de ventilație fiabile cu recuperare de căldură.
O Casă Pasivă Certificată trece printr-un proces riguros de asigurare a calității, care garantează că aceasta este construită conform proiectului și că îndeplinește standardele de confort prevăzute de normele Passive House.
Notă:
Casa Pasivă este un standard bazat pe performanță: stabilește parametri care trebuie atingi, dar nu impune modalitatea exactă de realizare.
Origini
Conceptul își are originea în cercetări internaționale privind confortul în locuințe în care nu era disponibilă încălzirea sau în care combustibilii erau insuficienți. Exemple timpurii includ Saskatchewan Conservation House din Canada (1977) și o „casă cu consum zero de energie” din apropiere de Hanovra, Germania (1989).
Prima locuință construită pentru a testa conceptul de Casă Pasivă a fost finalizată în Darmstadt, Germania, în 1991, de către Dr. Wolfgang Feist și Dr. Bo Adamson. Locuința este ocupată continuu de familia Dr. Feist și, potrivit datelor de monitorizare, performează conform predicțiilor inițiale chiar și după aproape 30 de ani. Dr. Feist a fondat Institutul Passive House (PHI) în 1996 ca institut de cercetare independent.
Case pasive în România
Casele pasive devin tot mai populare în România. Oamenii vor să își construiască locuințe eficient din punct de vedere energetic. Casele pasive sunt, de fapt, parte a unei directive europene care a intrat în vigoare din 31 decembrie 2020 care impune ca toate clădirile noi să respecte principiul consum aproape zero.
Casele pasive sunt caracterizate printr-un confort termic ridicat și printr-o calitate superioară a aerului interior.
Însă nu toate casele pot fi declarate case pasive. Cerința este ca întreagă clădire să nu aibă nevoie de mai mult de 15 kWh/ m2/ an pentru confort termic. În acestea intră încălzirea, electrocasnicele și iluminatul.
Consumul de energie pentru încălzirea unei case pasive este redus cu peste 75% față de consumul unei case normale.
Principiile de bază ale casei pasive
O clădire trebuie să îndeplinească mai multe criterii pentru a obține standardul de casă pasivă:
- Încălzirea spațiului: Cererea de energie pentru încălzirea spațiului nu trebuie să depășească 15 kWh/m² de suprafață locuibilă pe an sau 10 W/m² la cererea maximă. Acest lucru este în contrast cu cele 100 W/m² necesare într-o casă obișnuită.
- Energia primară: Consumul total de energie pentru toate aplicațiile casnice (încălzire, apă caldă și electricitate domestică) nu trebuie să depășească 60 kWh/m² de suprafață locuibilă pe an.
- Etanșeitate la aer: Clădirile pasive sunt foarte etanșe și nu trebuie să aibă mai mult de 0,6 schimburi de aer pe oră la o presiune de 50 pascali.
- Confort termic: Zonele de locuit trebuie să fie confortabile pe tot parcursul anului, cu cel mult 10% din orele unui an în care temperatura depășește 25°C.
Care este diferența dintre o casă pasivă și sisteme solare pasive?
Când aprofundezi certificarea de tip casă pasivă, este posibil să întâlnești termeni folosiți interschimbabil, precum „design pasiv”, „design solar” și „design solar pasiv”. Deși clădirile construite conform standardelor Passive House folosesc principii de design solar pasiv, există o diferență esențială.
Principiul casă pasivă utilizează un software bazat pe fizică, știința construcțiilor și termodinamică pentru a prezice cu precizie performanța reală a clădirii. Acest standard se bazează pe metrici stricte de performanță pentru a asigura confortul și economiile de energie.
O casă construită folosind doar design solar pasiv poate avea o performanță ridicată, dar rezultatele vor varia. Aceste locuințe necesită adesea o implicare activă din partea ocupanților. De exemplu, este nevoie să închidă geamurile în zilele reci sau foarte calde și să le deschidă seara pentru a permite evacuarea căldurii acumulate.
Compararea cu alte certificări
Compararea unei case pasive cu o altă clădire certificată este ca și cum ai compara mere cu portocale – nu sunt în competiție, ci sunt complementare. Passive House este un standard de proiectare bazat exclusiv pe performanță energetică. Pe de altă parte, certificări precum LEED, Net Zero Energy, Living Building Challenge, Well, Zero Carbon sau Pearl sunt programe care vizează construcții verzi sau durabile.
LEED, de exemplu, este un program de certificare bazat pe o listă de verificare ce include opt categorii de sustenabilitate. Una dintre aceste categorii se concentrează pe eficiența energetică, însă aceasta nu este prioritatea principală a clădirilor certificate LEED. Totuși, pentru certificare LEED se cere în general o reducere de consum energetic de cel puțin 20% comparativ cu o clădire standard de referință. În schimb, Passive House impune atingerea unor ținte clare de performanță, care duc la o reducere cu 80% – 90% a cererii de încălzire și răcire a spațiului.
Certificarea Passive House (fie PHI, fie PHIUS) poate contribui cu până la 48 de puncte în cadrul certificării LEED, fiind astfel un punct de plecare excelent.
Așa cum sugerează numele, o casă Net-Zero Energy (Casă/clădire cu consum energetic net zero, n.red) este o locuință care produce aceeași cantitate de energie pe care o consumă într-un an climatic mediu. Prin urmare, o casă pasivă este un prim pas ideal pe drumul către clădiri net-zero sau chiar net-positive, oferind un mediu interior sănătos, reziliență și durabilitate.
Desigur, fiecare program de certificare are atât avantaje, cât și dezavantaje. Unele certificări pot fi mai potrivite decât altele în funcție de locația clădirii, caracteristicile acesteia, precum și de comportamentul, valorile și obiectivele ocupanților.
Are nevoie o casă pasivă de sistem de încălzire?
Un avantaj major al unei case pasive este cantitatea minimă de energie necesară pentru încălzire, datorită izolației și etanșeității termice superioare. O casă pasivă oferă reziliență chiar și în cazul întreruperilor de curent.
Casele tradiționale au de obicei nevoie de sisteme de încălzire precum centrale termice sau cazane. În schimb, casele pasive au nevoie doar de un sistem mai mic și mai simplu, cum ar fi o pompă de căldură tip mini-split fără conducte sau un radiator electric, în funcție de climat.
