Care au fost tendințele alimentare din 2015 și la ce să ne așteptăm în 2016

Anul trecut, s-a înregistrat o creștere a consumului de legume și produse locale, pe când mâncărurile procesate și lactatele au pierdut teren în preferințele consumatorilor. Pentru 2016, marii bucătari se așteaptă ca aromele de inspirație africană să fie mai populare, iar consumul de alge și de leguminoase – să crească.

Trenduri alimentare, 2015 și 2016

Recent, publicația americană EcoWatch a publicat un top al celor mai importante tendințe alimentare din 2015. Câteva dintre acestea sunt confirmate și de realități europene sau românești și anticipează trenurile viitoare.

Declinul produselor lactate

Conform publicației americane, consumul de produse lactate a scăzut anul trecut cu 11% în Statele Unite. Totodată, în toamna anului trecut, Uniunea Europeană estima o creștere a acetor alimente de doar 1% pentru 2015, comparativ cu anul 2014.

Concluzia: consumatorii au mai renunțat la produsele lactate, în favoarea unor alternative cu mai puține calorii și cu un impact mai mic asupra mediului, precum laptele de soia, de cocos sau de migdale.

Tendinte alimentare: lapte soia

Dietele vegetariene, mai frecvente

În 2015, s-a înregistrat o creștere a numărului de vegetarieri. Cauzele din spatele acestui fenomen sunt multiple: pe de o parte, oferta de produse vegetariene a crescut, iar pe de cealaltă, a existat o presiune din partea medicilor și a organizațiilor de mediu pentru a facilita tranziția spre o alimentație fără produse din carne.

Încă din 2012, ONU încuraja această tranziție, argumentând că astfel ne vom diminua semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră. Se estimează că doar agricultura practicată pentru hrănirea animalelor este responsabilă pentru aproape 20% din cantitatea de emisii de dioxid de carbon, mai mult decât întregul sector al transporturilor.

Mesajul a fost transmis și de activiștii de mediu prezenți la conferința Națiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice, care a avut loc în luna decembrie, la Paris.

Trenduri alimentare: protest

Consumul produselor locale, și el încurajat

Mai mult decât pentru descurajarea consumului de carne s-a pledat pentru consumul produselor locale, în timp ce din ce în ce mai multe supermarketuri susțin agicultura locală. Conform unui raport al WWF, 50% din laptele dulce comercializat este românesc, precum și 99% dintre ouă.

Dacă la nivel internațional au apărut inițiative precum restaurante care se bazează pe propria producție de legume și fructe, în România a existat o inițiativă legislativă pentru încurajarea consumului local. În luna octombrie a anului trecut, Senatul a aprobat o lege care va obliga toate magazinele alimentare să aibă pe rafturi cel puțin 51% legume, fructe și produse din carne românești.

Trenduri alimentare: consum local

Mai puține mâncăruri procesate

Pe parcursul anului trecut, consumatorii au optat și pentru mai puține alimente procesate, odată ce au devenit conștienți de impactul lor dăunător asupra sănătății.

În luna octombrie, Organizația Mondială a Sănătății avertiza că mezelurile precum baconul, cârnații sau șunca cresc riscul apariției cancerului, iar consumul de carne roșie ar putea avea aceleași efecte asupra sănătății.

Tendințe alimentare în 2016

În anul 2016, marii bucătari se așteaptă la integrarea aromelor de inspirație africană, dar și la creșterea consumului de alge și de leguminoase (cereale cultivate exclusiv pentru pentru recoltarea boabelor uscate).

Trenduri alimentare: leguminoase

În luna noiembrie 2015, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a declarat anul 2016 Anul Internațional al Leguminoaselor. Experții ONU susțin că trebuie încurajat consumul de alimente precum fasolea, mazărea, lintea, năutul, soia sau arahidele, întrucât acestea conțin proteine și amino-acizi care ajută omul să prevină apariția unor boli ca obezitatea, diabetul, afecțiuni ale vaselor de sânge sau chiar cancerul. În plus, producția acestora este mai sustenabilă decât a altor alimente.

 

Citește și:

Ce sunt climatarienii și cum pot ei salva Planeta

Salata, de 3 ori mai dăunătoare pentru mediu decât baconul

Cum putem salva 210 milioane de tone de alimente anual

Lacune în propunerile de lege privind risipa alimentară. Ce probleme semnalează retailerii și ONG-urile

Senatul face primii pași în lupta cu risipa alimentară. Supermarket-urile obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării

spot_img

Ultimele știri