În ultimul an, vocile din viața publică românească care pledează pentru amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune și care critică Pactul Verde European (European Green Deal) s-au înmulțit. Însă această tranziție către un sistem energetic curat nu este o povară, cum de multe ori aceștia afirmă, ci o necesitate urgentă și o șansă pentru o economie modernă și sustenabilă.
Odată cu venirea noii administrații Trump la Casa Albă și sub pretextul independenței energetice, diferiți politicieni, dar și formatori de opinie din presa națională și locală susțin că România ar trebui să-și prelungească dependența de cărbune.
Aceste poziții, deseori aliniate unor curente populiste, ignoră costurile reale ale cărbunelui – financiare, sociale și de mediu – și oportunitățile oferite de Pactul Verde European.
Cărbunele: o factură pe care nu ne-o mai permitem
Unii politicieni și lideri de opinie promovează ideea că energia din cărbune este ieftină și indispensabilă. Realitatea este cu totul alta. Costurile reale ale cărbunelui depășesc cu mult prețul afișat pe factura consumatorului final, a cetățeanului de rând.
Termocentralele pe cărbune, precum cele din Oltenia sau Valea Jiului, generează poluare masivă, care contribuie la creșterea numărului de la boli respiratorii și cardiovasculare. Aceste efecte asupra sănătății publice costă statul român miliarde de lei anual, bani care ar putea fi investiți în școli sau spitale.
Mai mult, mecanismul european de tranzacționare a certificatelor de carbon (ETS) face producția de energie din cărbune tot mai scumpă, prețul certificatelor crescând constant.
Pe lângă aceste cheltuieli directe și indirecte, mai putem enumera și impactul asupra mediului, modul în care comunități întregi ajung să fie mutate din direcția de exploatare a carierelor sau sunt afectate direct de poluarea termocentralelor.
România și-a asumat prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) eliminarea treptată a cărbunelui până în 2032, iar orice abatere de la acest calendar ar putea costa scump economia națională.
Propunerile de amânare a calendarului de închidere a termocentralelor, susținute recent de oficiali guvernamentali, nu fac decât să crească riscul unor sancțiuni din partea UE pentru nerespectarea țintelor de reducere a emisiilor.
În contrast, sursele regenerabile – eoliană, solară – sunt din ce în ce mai accesibile. Costurile lor de producție au scăzut dramatic în ultimul deceniu, iar investițiile în astfel de tehnologii nu implică povara financiară a poluării sau a dependenței de subvenții ascunse.
Poluarea: un cost invizibil, dar devastator
Arderea cărbunelui este una dintre principalele surse de emisii de dioxid de carbon (CO2) în România, contribuind semnificativ la poluarea mediului. Termocentralele din Gorj și Hunedoara contaminează aerul, solul și apele, afectând sănătatea comunităților locale și biodiversitatea.
Schimbările climatice, alimentate de emisiile din arderea cărbunelui, au adus în România valuri de caniculă, secete și inundații, care lovesc direct agricultura și siguranța cetățenilor.
Comunitățile din apropierea exploatărilor de lignit trăiesc zilnic efectele devastatoare ale poluării. În Alunu, Vâlcea, de exemplu, carierele de lignit au transformat viața localnicilor într-o luptă constantă pentru supraviețuire. Casele din sat sunt afectate de alunecări de teren cauzate de exploatări, praful face aerul aproape irespirabil, iar zgomotul excavatoarelor le răpește localnicilor liniștea zi de zi.
La Turceni, Gorj, poluarea apei potabile a fost o problemă cronică, rezolvată doar parțial după ani de presiuni din partea comunității și a organizațiilor de mediu.
Apele subterane din zonă sunt contaminate de cenușă de la termocentrală și pun în pericol sănătatea a mii de oameni.
Aceste cazuri arată clar că prelungirea exploatării cărbunelui nu doar că agravează criza climatică, ci condamnă comunitățile locale la un trai tot mai greu, fără perspective de îmbunătățire.
Comunitățile miniere: între populism și soluții reale
Un argument frecvent al susținătorilor cărbunelui este că închiderea minelor și termocentralelor va distruge comunitățile din Valea Jiului sau Gorj. Acest discurs, promovat intens în presă și de lideri sindicali, este o soluție pe termen scurt care amână inevitabilul.
Prelungirea exploatării cărbunelui nu salvează locurile de muncă, ci doar întârzie tranziția către o economie sustenabilă, lăsând comunitățile nepregătite pentru viitor.
Pactul Verde răspunde acestei provocări prin Fondul pentru Tranziție Justă, care alocă României peste 2 miliarde de euro numai pentru reconversia profesională a minerilor, crearea de noi industrii și revitalizarea zonelor afectate.
În loc să profite de aceste fonduri, vocile care critică Pactul Verde alimentează teama și nesiguranța. Acest lucru se întâmplă uneori chiar în interiorul instituțiilor care ar trebui să susțină procesul de implementare a proiectelor pentru realizarea unei tranziții juste.
Fără un plan concret, comunitățile miniere riscă să fie abandonate, iar responsabilitatea va cădea pe umerii acelorași politicieni care astăzi promit salvarea cărbunelui.
Investițiile în energie curată: o șansă ratată?
România are un potențial uriaș pentru energie regenerabilă, dar multe dintre investițiile în aceste sectoare sunt încă sub așteptări.
Pactul Verde, prin fonduri precum Fondul de Modernizare și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), oferă resurse pentru modernizarea sistemului energetic.
De exemplu, Complexul Energetic Oltenia (CEO) a primit 895 de milioane de euro pentru a dezvolta parcuri fotovoltaice. Dar întârzierile în implementare, cauzate de un management defectuos și de birocrație, pun în pericol aceste proiecte.
Cu toate că, încă din 2024, parcurile fotovoltaice ale CEO ar fi trebuit să reprezinte peste 19% din puterea instalată, aceste proiecte nu sunt funcționale nici astăzi.
România nu-și mai poate permite să amâne eliminarea cărbunelui. Costurile pentru sănătate, mediu și economie sunt prea mari, iar oportunitățile oferite de Pactul Verde – prin stimularea unei economii competitive și sustenabile, adaptată prezentului – nu trebuie ratate.
Tranziția către energie curată, susținută de fonduri europene și de un plan clar pentru comunitățile afectate, este singura cale către un viitor prosper. Fiecare zi de întârziere este un pas înapoi.
România merită un aer mai curat, o economie mai puternică și un viitor mai verde.
NOTĂ: Înainte de a se alătura Bankwatch, Lata a fost analist pe ESG la Sustainalytics. În trecut, a lucrat în sectorul public în funcţia de consilier politic pentru un membru al Parlamentului României, și în Guvernul României, în cadrul unui program de stagiu.
