Text de Ninel Lazar
Desi, oficial sau nu, suntem in plina campanie electorala europeana, pare-se ca dezbaterile legate de problemele concrete de mediu ale Romaniei in haina sa de membru al Uniunii nu si-au gasit inca locul in media. Este ingrijorator ca nici candidatii, nici formatorii de opinie si nici organizatiile civice nu par a fi foarte interesati. Si asta in ciuda faptului ca „mediul” este o tema ce prinde bine la public, face rating daca stii sa o folosesti, si poate aduna voturi numeroase.
Mi-ar placea sa-i aud pe candidatii la europarlamentare vorbind despre, de pilda, implicatiile concrete, din viata de zi cu zi a romanilor, care vor veni dupa 2013, odata cu intrarea in vigoare a celebrului pachet „climaenergie” al Uniunii Europene. Desi la vremea lansarii oficiale a propunerii de catre Comisia Europeana, in 2008, a acestuia, ceva-ceva s-a reflectat si prin presa noastra, am remarcat faptul ca adoptarea formala a pachetului legislativ european din aprilie 2009 a trecut complet neobservata atat pe scena politica din Romania, cat si in mass-media.
Altfel denumit „20-20-20 by 2020”, pachetul UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera si cresterea performantelor energetice consta, in mare, din urmatoarele masuri (pentru cei care inca nu stiu):
- reducerea globala cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in 2020 (comparativ cu 1990);
- cresterea ponderii surselor de energie regenerabila la 20% in totalul productiei de energie la nivelul intregii Uniuni pana in 2020, fata de o valoare aproximativa de 8,5% in prezent;
- scaderea cu 20% a consumului de energie prin adoptarea de masuri de eficienta energetica, tot pana in 2020.
Mecanismele prin care se doreste atingerea acestor obiective ambitioase sunt multiple, complicate si vor atrage dupa ele implicatii serioase atat in sectoarele economice direct vizate (adica energia si industriile energo-intensive), dar, si mai important, consecintele vor fi resimtite pana chiar la nivelul cetateanului de rand.
Si asta pentru ca, de exemplu, s-a stabilit introducerea in schema de limitare si comercializare a emisiilor de gaze cu efect de sera a unor noi sectoare economice, mult mai apropiate de viata omului de rand, precum transportul rutier, fluvial si maritim,constructiile, unele servicii, agricultura si o serie de instalatii industriale de dimensiuni reduse, pentru care reducerea solicitata este de 10%.
Apoi aflam ca pofta de masini de putere medie si mare, care vor avea emisii de CO2 peste 120 g/km, va fi potolita incepand cu 2012 de un sistem de taxe si penalitati absolut incredibil, ajungand la 95 de euro pentru FIECARE gram peste aceasta limita. Si ar fi extrem de multe de spus… Toate acestea avand repercusiuni certe asupra nivelului de trai al fiecaruia dintre noi.
Mi-ar placea sa-i aud pe candidatii la europarlamentare discutand macar tangential atat cu mediul de afaceri, cat si cu oamenii de rand despre intrebari precum:
- Ce ar putea insemna pentru Romania permisiunea de a creste emisiile globale cu 19% pana in 2020 in ce priveste sansele de a atrage investitori noi in sectoare-cheie?
- Ce implicatii va avea pachetul „20-20-20” asupra sectorului energetic din Romania, in particular, si cum se va reflecta aceasta in pretul energiei la consumatorul final?
- Se poate atinge obiectivul national de crestere la 24% a ponderii regenerabilelor in mixul energetic national pana in 2020? Ce ar trebui sa facem in acest sens, pastrand insa echilibrul pietei energetice si al pretului energiei?
- Ce masuri de eficienta energetica putem adopta in Romania pentru a impulsiona o mai buna performanta energetica in sectorul public, dar si in industriile energofage, astfel incat sa nu mai fim priviti drept codasi ai Europei in acest domeniu?
- Cum putem folosi inteligent noul mecanism de compensare („offset”) din pachetul energie-clima, care ne permite transferul alocarilor nefolosite din 2008-2012 in perioada 2013-2020? Ce invataminte putem trage din realizarile si esecurile proiectelor JI? Daca nu acum, cand oare?
