Caprioara rosie din India, in pericol

Numarul speciei rare de caprioare rosii, care se gasesc numai in regiunea Kashmir din India, a scazut cu o treime in ultimii patru ani, potrivit unui recensamant preliminar publicat recent, accentuand amenintarea braconajului in regiune, informeaza Reuters.

Caprioara rosie, cunoscuta si sub numele de Hangul, a fost odata cea mai mare atractie din Dachigam, un adapost montan de la periferia capitalei de vara din Kashmir, Srinagar, unde pasteau acestea in urma cu multe decenii.

Expertii spun ca numarul caprioarei Hangul a scazut de la 228 la 160 de exemplare intr-o perioada de numai patru ani. Au existat aproximativ 900 de exemplare in munti in anul 1989, dar braconajul excesiv si o rebeliune separatista din regiune le-a redus considerabil numarul.

"Hangul este o specie critic periclitata. A avut loc un declin constant in populatia de Hangul incepand din 2004 si pana in prezent", arata un raport preliminar de recensamant.

Recensamantul a fost realizat in martie anul acesta de catre departamentul pentru protejarea vietii salbatice din Kashmir si de catre Institutul pentru Protejarea Vietii Salbatice din India.

Braconierii continua sa omoare caprioarele Hangul pentru coarnele lor, care au o valoare foarte mare pe piata neagra internationala.

Vanatoarea caprioarelor Hangul a continuat chiar si in timpul razboiului, deoarece animalele coboara in zonele de campie pe timpul iernii.

Foto: Reuters

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri