68,59 kilometri. Aceasta este lungimea totala a pistelor de biciclisti amenajate pana la aceasta ora in Bucuresti. Reteaua urmeaza sa fie extinsa anul acesta la un total de 110 kilometri, iar lucrarile vor incepe imediat ce vremea se va mai incalzi.
Din retea, 40 de kilometri au fost amenajati in baza primului proiect de realizare a pistelor de biciclisti din Capitala, inceput in urma cu trei ani de Administratia Strazilor. Restul pistelor au fost construite in baza celui de-al doilea proiect inceput anul trecut, in luna august, care prevedea amenajarea de noi benzi speciale si extinderea celor existente pe o lungime totala de 70 de kilometri. Pentru aceasta investitie, Administratia Strazilor a alocat 20.254.055 de lei.
Potrivit datelor Administratiei Strazilor, pistele deja existente se afla pe urmatoarele trasee:
– Piata Constitutiei – Pta Muncii – 12 km
(pe traseul bd Libertatii Pta Constitutiei, bd Unirii, pta Alba Iulia, bd Decebal, pta Muncii)
– Pta Unirii – Pta Sudului – 6.8 km
(bd D Cantemir, bd Tineretului, Calea Vacaresti)
– Parc Herastrau – Pta Romana – 6 km
(bd Ctin Prezan, bd Aviatorilor)
– Parc Herastrau – Pta Romana – 9.44 km
(pta Presei Libere, Campus Agronomie, bd Kiseleff, bd L Catargiu, pta Romana)
– Pta Muncii – Parc IOR – 6 km
(bd Basarabia, str Bucovina)
– Politehnica – Splaiul Independentei – 8.65 km
(bd I Maniu, bd V Milea, sos Cotroceni, Splai Independentei)
– Campus Regie – Universitate – 2.95 km
(Splaiul Independentei, bd M Kogalniceanu, bd Regina Elisabeta)
– Pta Operei – Pta Unirii – 5 km
(Splaiul Independentei)
– Parc IOR – 2.8 km
(Str. Campia Libertatii, Bd. Baba Novac, Bd. Cosntantin Brancusi, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Liviu Rebreanu)
– Parcul Titan – 9 km
(Bd. Liviu Rebreanu, Bd Nicolae Grigorescu, Bd. Camil Ressu)
Printre marile artere incluse in al doilea proiect se numara Bulevardul Timisoara, Soseaua Mihai Bravu, Soseaua Stefan cel Mare, Soseaua Bucuresti – Ploiesti si Calea 13 Septembrie (vezi lista integrala si etapizarea lucrarilor la final).
”In discutiile cu cei de la Administratia Strazilor, le-am facut propunerea de a defini magistrale cu identitate distincta si cu lungime distincta, deoarece pe unele portiuni aceste trasee se suprapun la ora actuala”, comenteaza Geo Culda, presedintele organizatiei ”Geo bate saua sa priceapa iapa”.
Acesta a tinut legatura cu executantii, recomandandu-le sa evite amplasarea pistelor pe trotuare inguste si sa ia in calcul toate obstacolele existente pe teren. ”Am parcurs toate traseele cu GPS-ul si am gasit tot felul de obstacole. Pe hartile lor nu aveau pomi, gradene, dulapuri metalice sau scari de blocuri care coboara direct pe pista…”, mai spune acesta. In opinia sa, ca strategie de dezvoltare a retelei, Administratia Strazilor ar trebui sa ia in calcul trasee radiale, din centru catre periferie, si trasee circulare, pentru cei care vor sa evite trecerea prin centrul orasului.
Lista traseelor la care au inceput deja lucrarile de amenajare si semaforizare
– Drumul Taberei
– Str. Valea Argesului
– Str. Valea Ialomitei
– Str. Valea Oltului
– Bd. Timisoara
– Str. Brasov
– Bd. Ghencea
– Calea 13 Septembrie
– Drumul Sarii
– Sos. Petricani
Astfel de lucrari se vor mai executa si in urmatoarele zone:
– Sos. Mihai Bravu
– Sos. Stefan cel Mare
– Bd-ul Iancu de Hunedoara
– Calea Dorobanti
– Sos Oltenitei
– Str Serban Voda
– Str 1 Mai
– Str Sibiu
– Sos. Bucuresti Ploiesti (intre Pta Presei Libere si aeroport Baneasa)
– Bd. Unirii (intre Bd Libertatii si Pta Alba Iulia)
– Bd. Decebal (Pta Alba Iulia si Pta Hurmuzachi)
– Bd. Aviatorilor (Pta Victoriei si Ambasada Chinei)
– Bd. Th Pallady (intre Pta Trapezului si magazin Real)
– Calea Plevnei
– Str. Schitu Magureanu
Sursa harta: http://www.hartavelo.ro/
Livia Cimpoeru