Canada vinde Chinei „combustibilii murdari”

Statul canadian a aprobat vanzarea catre China a companiei canadiene Nexen, producatoare de titei si de gaz.

Cumparatorul, anuntat acum doua zile, este CNOOC, o intreprindere chineza cu capital de stat.

Tranzactia, in valoare de 15,1 miliarde de dolari SUA, reprezinta cea mai scumpa achizitie a Chinei pe continentul american, relateaza CBS News (SUA).

Nisipurile bituminoase – rezerva uriasa de titei

Nexen are o importanta activitate in domeniul exploatarii nisipurilor bituminoase, din care se extrage titei. Aceste operatiuni sunt foarte dezvoltate in Canada. In schimb, in alte tari, exploatarea nisipurilor bituminoase este extrem de controversata, considerandu-se ca poate genera cantitati enorme de dioxid de carbon. Din acest motiv, nisipurile bituminoase sunt denumite „combustibili murdari”.

Vineri, in momentul anuntarii tranzactiei cu China, oficialii canadieni au sustinut ca, pe viitor, vor restrictiona vanzarea unor companii care exploateaza resurse energetice catre companii straine cu capital de stat. Asemenea tranzactii vor mai fi permise doar in situatii exceptionale.

"Canadienii nu au petrecut ani de zile reducand proprietatea statului asupra sectoarelor economiei doar pentru ca alte companii controlate de stat să le cumpere și să le controleze", a subliniat premierul canadian, Stephen Harper.

Companii de stat din China si Malaezia investesc in Canada

Vineri, guvernul canadian a aprobat doua tranzactii in domeniul energetic. Una se refera la vanzarea Nexen catre China, iar cealalta, in valoare de 5,2 miliarde USD, se refera la vanzarea companiei Progress Energy catre societatea Petronas din Malaiezia, tot cu capital de stat.

Declarațiile premierului Harper au readus in discutie politica guvernului canadian de a vinde companii care exploateaza nisipuri bituminoase, mai ales in cazul in care cumparatorul este o companie straina cu capital de stat. Asemenea tranzactii pot transfera controlul statului canadian asupra unor resurse energetice catre alte state, noteaza CBS News.

Nexen produce 213.000 barili de titei pe zi

Compania Nexen, cu sediul in Calgary, opereaza in vestul Canadei, in Golful Mexic, in Marea Nordului, in Africa si in Orientul Mijlociu. La mijlocul anului 2012, Nexen producea 213.000 barili de titei pe zi.

Acum sase luni, climatologul James E. Hansen, directorul NASA Goddard Institute for Space Studies, lansa un avertisment sever asupra riscului generat de folosirea nisipurilor bituminoase ca sursa de titei. "Nisipurile bituminoase ale Canadei conțin de două ori mai mult dioxid de carbon decât a fost emis prin folosirea petrolului în toată istoria omenirii”, a declarat James Hansen.

Potrivit calculelor sale, ca urmare a activitatilor umane, concentratia dioxidului de carbon în atmosferă a crescut, in ultimii 150 de ani, de la 280 ppm (părți pe milion) la 393 ppm. Nisipurile bituminoase includ 240 de gigatone de carbon, a caror eliberare ar adauga in atmosfera 120 ppm.

„Dacă vom apela la acești combustibili murdari, nu putem spera să menținem nivelul carbonului din aer la o concentrație mai mică de 500 ppm, caz în care le vom lăsa copiilor noștri moștenire un sistem climatic ce nu mai poate fi controlat", a explicat James Hansen.

Mihai Diac

Foto: goodcanadiankid.com/canadian-oil-sands

Comentariile tale pot fi postate aici

Citeste si:

CE ”ingroapa” date noi despre impactul extractiilor petroliere din nisipurile bituminoase

China investeste in nisipurile bituminoase canadiene

spot_img

Ultimele știri