Canada va interzice obiecte dăunătoare din plastic de unică folosinţă – sticle, paie, pungi – începând din 2021, a anunţat prim-ministrul canadian Justin Trudeau.
Decizia Canadei se aseamănă cu cea a Uniunii Europene, care, la sfârşitul anului trecut, a anunţat o interdicţie similară.
Canada va stabili, de asemenea, „obiective” pentru companiile care produc sau comercializează materiale plastice care să fie responsabile pentru deșeurile lor din plastic.
În prezent, mai puțin de 10% din plasticul utilizat în Canada devine reciclat din cantitatea totală de trei milioane de deșeuri de plastic care se adună anual.
Trudeau a numit problema poluării plastic „provocare globală”.
„Poluarea cu plastic este un flagel mondial. Ca părinţi, ne ducem cu toţii copiii la plajă şi suntem nevoiţi să căutăm zone de nisip care să nu fie pline cu plastic, sticle, polistiren şi paie din plastic. Asta e o problemă, una de care trebuie să ne ocupăm”, a adăugat Justin Trudeau.
Justin Trudeau a făcut acest anunţ de pe malul unui lac din Gault Nature Rezerve, o rezervaţie naturală din Quebec, cu mai puţin de cinci luni înainte de alegerile naţionale din Canada, ce vor încheia o campanie electorală în care specialiştii se aşteaptă ca modificările climatice şi poluarea să reprezinte unele dintre principale teme abordate.
„Sincer, în calitatea mea de tată, este greu să încerc să le explic acest lucru copiilor mei. Cum poţi să explici balenele moarte care eşuează pe plajele din lumea întreagă, cu stomacuri pline cu pungi din plastic?”, a declarat politicianul liberal în faţa reprezentanţilor presei.
În 2018, Canada a promovat o cartă în cadrul grupului G7 creată cu scopul de a reduce folosirea articolelor din plastic, iar în luna mai a acestui an ONU a anunţat că 180 de ţări au ajuns la un acord pentru a reduce considerabil cantitatea de plastic ce ajunge în oceanul planetar.
Tipurile de produse din plastic vizate de interdicţia anunţată de Canada vor fi alese în urma unor decizii bazate pe criterii ştiinţifice, a precizat Justin Trudeau. Iniţiativa canadiană impune producătorilor de plastic să devină răspunzători pentru întregul ciclu de viaţă al produselor lor.
În fiecare an, 1 milion de păsări şi peste 100.000 de mamifere marine din lumea întreagă sunt rănite sau mor asfixiate din cauza produselor din plastic, pe care le confundă adeseori cu surse de hrană, precizează un comunicat al prim-ministrului canadian.