Locuitorii din Bucuresti si alte 16 orase din tara vor invata timp de o luna ce inseamna colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje, cum se realizeaza si care sunt beneficiile ei, in cadrul unei campanii de informare demarate de compania Eco-Rom Ambalaje. Campania va consta in concursuri cu premii si actiuni ale promoterilor Eco-Rom in pietele din orasele participante, unde oamenii vor primi materiale informative si saci pentru colectarea selectiva.
De asemenea, Eco-Rom Ambalaje lanseaza in Bucuresti un program pilot de home advising, ce presupune actiuni door-to-door ale mai multor echipe special pregatite, care sa discute cu oamenii despre colectarea selectiva: cum se face corect si de ce este importanta. Bucurestenii vor primi materiale informative despre colectarea selectiva, saci colorati, in culorile colectarii selective si pixuri realizate din PET-uri reciclate.
Prin intermediul mesajului “Colecteaza selectiv! Deseurile de ambalaje se recicleaza!”, Eco-Rom incearca sa arate populatiei ca ambalajele folosite zi de zi – pachetul de biscuiti, sticla de apa, cutia de suc, conserva, cutia de cereale – sunt obiecte ce se pot recicla si valorifica daca sunt colectate selectiv.
Campania “Colecteaza selectiv! Deseurile de ambalaje se recicleaza!” se desfasoara in perioada 8 septembrie – 3 octombrie 2010, in Bucuresti si 16 orase din tara – localitati-cheie in care Eco-Rom Ambalaje sustine realizarea programelor de colectare selectiva: Bacau, Baia Mare, Brasov, Cluj, Constanta, Drobeta Turnu Severin, Focsani, Iasi, Mangalia, Medias, Piatra Neamt, Sfantu Gheorghe, Sighetul Marmatiei, Slobozia, Tulcea si Zalau.
50 de biciclete isi asteapta premiantii
In perioada campaniei, participantii pot castiga una dintre cele 50 de biciclete oferite ca premiu de Eco-Rom inscriindu-se la concursul national “Tu ce deseuri de ambalaje ai generat astazi?”, in cadrul caruia trebuie sa numeasca cinci deseuri de ambalaje reciclabile diferite. Daca cele cinci raspunsuri sunt corecte, concurentii intra automat in tragerea la sorti care va avea loc la finalul campaniei.
Inscrierea la concurs se poate face on-line, pe site-ul campaniei: www.colecteazaselectiv.ro sau prin sms la numarul 1873 (numar cu tarif normal, valabil in toate retelele de telefonie mobila).
“Campania este principalul program Eco-Rom Ambalaje dedicat publicului, cu precadere celor care au acces la serviciile de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje. Pentru a determine o schimbare de comportament populatia trebuie sa inteleaga ce este colectarea selectiva, cum se face corect si mai ales de ce este important sa separam deseurile”, a declarat Mugurel Radulescu, Presedinte Eco-Rom Ambalaje. El a mentionat ca, in Romania, 60% din deseurile de ambalaje sunt generate de populatie.
Alaturi de platforma on-line www.colecteazaselectiv.ro, mesajele de colectare selectiva precum si invitatia la concurs vor fi comunicate, atat in Bucuresti cat si in celelalte 16 orase ale campaniei, prin prezenta promoterilor in parcurile si pietele din fiecare locatie, cu actiuni de impartire de materiale informative si saci colorati in culorile colectarii selective (galben, albastru si verde).