Universitatea Cambridge are emisii de carbon cu o treime mai mici după ce a interzis carnea de vită și de miel

Universitatea Cambridge a anunțat că a înregistrat emisii de carbon cu o treime mai puține după ce, în 2016, a eliminat carnea de vită și de miel din cantine și de la evenimente.

Foto: Pixabay

Amprenta de carbon a Universității a fost măsurată timp de trei luni în la sfârșitul lui 2015, înainte de a fi introdusă noua regulă, și în 2018, în aceeași perioadă.

Modificarea a presupus înlocuirea produselor din carne de vită și de miel cu unele din legume în cele 14 cantine și la cele 1.500 de evenimente anuale, afișarea preparatelor din carne disponibile (din porc și pui) la finalul meniului, după cele din vegetariene și vegane, dar și renunțarea la simbolurile care explică de ce tip este preparatul.

„În mai toate restaurantele, o să vezi un «V» pentru ceva vegetarian sau vegan. Noi nu am mai făcut asta, ci doar am scris ce conține. Îți folosești nasul și ochii. Dacă te uiți la un fel de mâncare și gândești «Wow, asta sună bine!», nu te întrebi din start «Oare conține vită?»”, a spus Paula White, manager al departamentului de alimentație din cadrul Cambridge.

În plus, pentru a face preparatele vegetariene cât mai atrăgătoare pentru studenți, bucătarii au participat la cursuri de gătit pe bază de legume.

Astfel, rezultatele analizei au arătat că Universitatea a redus emisiile de carbon ale acestui departament cu 10,5%, cu 33% emisiile de carbon per kilogram de materie primă și cu 28% terenurile folosite per kilogram de materie primă.

„Sustenabilitatea este foarte importantă pentru studenții și angajații noștri și am vrut să ne asigurăm nu doar că răspundem la nevoile lor, dar și să atingem ce am considerat că este posibil pentru un catering prietenos cu mediul”, a declarat Nick White, directorul Cambridge, potrivit BBC.

„Managerii departamentului de alimentație au redus amprenta de carbon în mod dramatic, într-un interval foarte scurt, doar eliminând aceste cărnuri din meniu, reducând risipa alimentară și eliminând peștele prins nesustenabil – pe când, în același timp, au crescut vânzările și profitul”, a spus Andrew Balmford, profesor la Științele Conservării din cadrul Universității, care a oferit consultanță administratorilor în această privință. „E greu de imaginat ce alte intervenții ar putea duce la beneficii atât de evidente, într-un timp atât de scurt”.

Critici din partea fermierilor locali

 Pe de altă parte, măsura este condamnată de fermierii locali. Rachel Carrington, de la Uniunea NFU a Fermierilor, a spus că „este dezamăgitor că universitatea are o abordare atât de simplistă”. Uniunea a lansat un plan prin care să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, în 20 de ani, iar Carrington a spus că universitatea ar trebui să opteze pentru carne de vită și de miel produse local.

O proprietară de fermă de vită și de miel a spus: „Aceasta este o viziune îngustă care le respinge elevilor dreptul de a lua a opta. Noi facilităm practica pentru studenții la Medicina Veterinară ai Universității. Apare întrebarea unde vor câștiga studenții experiență dacă creșterea animalelor în mod sustenabil nu este încurajată în zonă?”.

spot_img

Ultimele știri