Pentru a reduce impactul asupra mediului, o cafenea din Filipine le oferă clienților care încă nu vor să renunțe la paie, unele făcute din frunze de cocotier. Ideea a devenit virală, iar proprietara speră ca mai multe business-uri să o preia.
Sarah Tiu, de 37 de ani, a povestit că a găsit inspirația când se afla în vacanță cu familia sa pe insula Corregidor.
„Am cumpărat suc proaspăt de cocos (buko) și vânzătorii au tăiat frunzele de cocotier, apoi ne-au făcut paie. Așa că i-am rugat să ne învețe, pentru că am fost foarte impresionați de idee”, a spus aceasta pentru Inquirer.
Întoarsă acasă, pe insula Surigao de Nord, managera a aplicat în cafeneaua sa, Cafe Editha, ceea ce a învățat în vacanță. Începând din aprilie, de când a introdus acest tip de paie, ea și angajații le confecționează dimineața, înainte să deschidă. Potrivit acesteia, durează mai puțin de două minute să faci un astfel de pai.
Tiu a mărturisit că a încercat în trecut tot felul de alternative la paiele din plastic pentru că scopul ei a fost dintotdeauna dacă nu să elimine plasticul, măcar să reducă utilizarea acestuia în afacerea sa.
Potrivit femeii, încercările de a folosi paiele din aluminiu sau din hârtie nu au funcționat, căci „clienților nu le plăceau”.
Familia a făcut și un filmuleț pe Youtube, în care fiica arată cum poate fi făcut un pai lukay, așa cum este numit în Filipine. Postarea de pe Facebook are 27.000 de share-uri, iar clipul de pe Youtube – aproape 28.000 de vizualizări.
O altă metodă ingenioasă pe care cei de la Cafe Editha au găsit-o pentru înlocuirea plasticului este utilizarea frunzelor de banană în locul capacelor de cafea. De asemenea, pe pagina de Facebook, cei de la cafenea promovează un stil de viață cu impact redus asupra mediului și îi încurajează pe clienți să-și aducă propriile recipiente.