Asociația Coaliția pentru Economia Circulară a lansat în premieră joia trecută la Bruxelles o platformă prin care primăria municipiului Buzău va contura un plan de tranziție către un oraș circular, a declarat Constantin Damov, președinte al asociației, în cadrul conferinței Circular 4R Economy organizate de Green Revolution.
Damov a explicat că proiectul este deschis și persoanelor fizice, iar în curând va fi lansată o platformă electronică, unde publicul poate contribui cu sugestii și propuneri de proiecte. Damov a subliniat importanța adaptării modelelor occidentale de durabilitate și circularitate la cultura locală, această platformă fiind unul dintre instrumentele prin care poate fi dezvoltat un model potrivit, ținând cont de contextul local.
Printre măsurile propuse se numără înființarea a câteva centre de reparații, pentru optică, biciclete și produse electronice. De asemenea, restaurantele și alte unități din domeniul ospitalității ar putea primi un sticker de pus la intrare care ar anunța clienții că acel loc nu mai servește paie de băut, recipiente din plastic sau alte măsuri de reducere a poluării cu plastic și a consumului de resurse.
Damov a observat că pentru ca acest proiect să aibă succes, este nevoie de expertiză și inovație. El a aplaudat deschiderea autorităților locale față de inițiativă.
În cadrul dezbaterii pe tema transformării afacerilor în economia circulară, Constantin Damov a declarat că presiunea pentru tranziția către economia circulară trebuie să vină în special din partea legislativului și că producătorii nu vor fi fericiți să își asume costurile. El a dat ca exemplu taxa la groapă din Franța, care este 120 de euro, în comparație cu cea a României, de doar 12 euro, în condițiile în care sortarea costă între 40 și 80 de euro.
„Asumarea costurilor de mediu au fost externalizate către societate sau mediu. Costul gestiunii propriului deșeu este un cost. Producătorii nu vor să facă aceste lucruri, pentru că dacă și-ar asuma aceste costuri, ar dispărea.”
Damov a atras atenția asupra unui alt efect pozitiv mai puțin conștientizat când vine vorba de reciclare, și anume scăderea emisiilor de dioxid de carbon. El a dat ca exemplu cazul companiei unde este co-fondator, Green Group, care produce fibră sintetică. Producerea de fibre sintetice exclusiv din PET-uri reciclate a dus la o scădere de 84% a emisiilor de CO2.
„Există o listă întreagă de măsuri care trebuie luate foarte inteligent, cu consultarea mediului de business, pentru ca această curbare să nu ducă la distrugerea unor afaceri și aceste costuri să fie acceptate de producători. Costul se transferă apoi societății.”