Municipalitatea ieseana a gandit un plan de masuri pentru diminuarea efectelor provocate de vremea caniculara asupra populatiei municipiului Iasi. Astfel, printre aceste masuri se regasesc identificarea si evidentierea persoanelor cu dizabilitati si boli cronice in vederea acordarii de ajutor, instalarea de catre SC ApaVital Iasi in regim de urgenta a inca minim 10 fantani stradale, in diferite locatii, printre care in parcul de la Casa Sindicatelor, esplanada Nicolina, rond Targu-Cucu, parcul de la Teatrul National, pe bulevardul Socola, platoul Oancea, piata Palatului Culturii, in cartierul Tudor Vladimirescu, platoul RomTelecom si rond Gara.
Astfel, dupa cum au aratat sefii municipalitatii, cei de la ApaVital vor trebui ca in regim de urgenta sa instaleze aceste fantani. Primaria a inclus in acest plan un numar de 25 astfel de masuri pentru ca populatia sa nu fie afectata de temperaturile excesiv de ridicate. Sefii primariei au mai aratat ca Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) va asigura cadre medicale la punctele de prim ajutor, iar aceste puncte vor fi dotate si cu stocuri de apa minerala necesare hidratarii. Totodata, fantanile arteziene vor fi puse in functiune si pe timpul noptii. "Noi avem in plan si evaluarea post-canicula, precum si imbunatatirea capacitatii de management pe baza experientei acumulate, respectiv ceea ce a functionat, ce nu a functionat, cauzele disfunctionalitatilor si masurile corective, dar si diseminarea concluziilor, evaluarea impactului valului de caldura", a precizat Andrei Trofor, purtatorul de cuvant al Primariei Iasi.