Britanicii au inceput sa arunce mai putine lucruri la gunoi, incercand, in schimb, sa le repare si sa le refoloseasca, scrie “The Telegraph”.
Cele mai recente date ale Departamentului de Mediu din Marea Britanie arata ca anul trecut, cantitatea totala de deseuri aruncate la gunoi a scazut cu 2,7%, pana la 23,6 milioane de tone. Trendul a fost descendent inca din 2006-2007, in ciuda cresterii nivelului de bunastare.
Expertii sustin ca oamenii incearca mai mult ca niciodata sa faca lucrurile sa dureze, sa isi cultive propriile legume si cumparand mai putine produse. O influenta puternica au avut-o si bucatarii celebri, care i-au invatat pe britanici sa foloseasca resturile de mancare ramase in frigider.
In acelasi timp, britanicii arunca mai putin la groapa de gunoi si recicleaza mai mult ca niciodata. Proportia deseurilor din gospodarii care sunt reciclate, transformate in compost sau refolosite a crescut de la 37,6% in 2008-2009 pana la 39,7% in 2009-2010. In Marea Britanie au fost reciclate 9,4 milioane de tone de deseuri anul trecut, de trei ori mai mult decat in perioada 2000-2001.
Guvernul britanic a lansat recent o analiza a strategiei pe deseuri a tarii, in incercarea de a creste cantitatea reciclata.