Brexit ar putea încuraja companiile britanice să polueze mai mult

Un studiu recent arată că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta doar economia din Marea Britanie. Numeroase companii vor fi responsabile de creșterea poluării și a generării de deșeuri.

brexit poluare

În urmă cu doi ani, Uniunea Europeană a pus în aplicare obiective îndrăznețe în ceea ce privește limitarea poluării de către companii. Încă de atunci, Marea Britanie a fost reticentă și a susținut că afacerile din domeniul industrial nu se vor putea conforma cerințelor.

Brexitul poate atrage relaxarea cerințelor de mediu

Doug Morrow, unul dintre directorii companiei Sustainalytics, care a realizat studiul, susține că ,,obiectivele reciclării au fost pierdute din vedere în ultimii ani în Marea Britanie. Nu ar fi de mirare să vedem o relaxare a cerințelor ce vizează reciclarea în următorii ani”.

Numeroase companii care au nivel ridicat de poluare ar putea beneficia de aceste relaxări. În luna mai, Rory Stewart, pe atunci ministrul mediului din cabinetul lui David Cameron, a cerut europarlamentarilor britanici să nu țină cont de noile directive ale Uniunii Europene legate de poluare. De asemenea, a cerut un amendament ce ar fi permis companiilor britanice să depășească limitele de poluare stabilite.

Nu există motive reale de îngrijorare, spun specialiștii

În schimb, Doug Morrow susține că nu sunt motive majore de îngrijorare. Studiul susține că schimbarea politicilor din domeniul reciclării și a poluării aerului este puțin probabilă. ,,Nu se întrevede o divergență majoră, cel puțin nu pe termen scurt, întrucât directivele UE au devenit un standard pentru companii”, a adăugat Doug Morrow.

Numeroase directive depind de felul în care vor decurge negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Text realizat de Alexandru Crăciun

spot_img

Ultimele știri