Un incendiu puternic a izbucnit, marti, intr-o padure de langa satul Cheia din judetul Brasov, iar focul s-a extins pe o suprafata de aproximativ sapte hectare. Interventia pompierilor este extrem de dificila deoarece autospecialele nu au acces in zona din cauza terenului accidentat, informeaza Mediafax.
Incendiul ar fi izbucnit de la un adapost de animale construit in mijlocul padurii, in zona Valea Larga, unde insa nu se afla niciun animal, potrivit sefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Brasov, Stelian Rechitean, citat de Mediafax.
Interventia pompierilor a fost extrem de dificila din cauza terenului accidentat, in panta. Autospecialele ISU nu au putut ajunge la locul incendiului. In zona au fost mobilizati 60 de pompieri militari, 30 de jandarmi si politisti, precum si lucratori de la Ocolul Silvic.
Singurele utilaje care au ajuns la locul incendiului au fost trei ATV-uri de la serviciile de voluntari pentru situatii de urgenta din Moeciu, Fundata si Bran.
"A fost o interventie foarte dificila din cauza terenului accidentat. Cele trei ATV-uri aveau o capacitate de 160 de litri de apa si s-a intervenit si cu peturi cu apa, cu lopeti si cu alte materiale specifice unui incendiu in zonele de munte", a declarat seful ISU Brasov.
La ora transmiterii acestei stiri, pompierii inca lucreaza pentru lichidarea ultimelor focare de incendiu.