Blumenfield® – Suport în răspunderea față de mediu

Cum te poate ajuta un plan de monitorizare a factorilor de mediu să eviți impactul negativ asupra mediului și implicit amenzile?

Domeniul protecției mediului reprezintă un subiect de interes pentru antreprenorii și companiile mari din întreaga lume, pe fondul schimbărilor climatice resimțite la nivel global și a necesității de contracarare a efectelor acestora.

Degradarea mediului înconjurător se datorează în principal industrializării, dezvoltării, şi creșterii exacerbate a zonelor urbane. Ceea ce înseamnă că resursele naturale sunt consumate mai repede decât capacitatea naturală de refacere a ecosistemelor, iar poluarea, în diferetele ei forme, are ca rezultat daune ireparabile asupra mediului.

Ca urmare a cerințelor de conformare cu legislația pentru protecția mediului, din ce în ce mai stricte în actele de reglementare emise de autoritățile pentru protecția mediului, toate companiile ajung să aprecieze calitatea serviciilor profesionale furnizate de consultanții de mediu, care dețin o expertiză dovedită în acest domeniu.

Totodată, implementarea la nivelul organizațiilor a programelor de monitorizare a factorilor de mediu și realizarea acestora cu laboratoare autorizate pentru analize de mediu, va aduce beneficii reale, întrucât calitatea analizelor de mediu va conduce pe cale de consecință la calitatea rezultatelor programului de monitorizare și atingerea scopului propus.

Astfel, calitatea analizelor de mediu poate fi evaluată ca fiind pozitivă, atunci când sunt îndeplinite aspectele esențiale precum: identificarea corectă a nevoilor, colectarea datelor specifice și măsurători precise, utilizarea standardelor de metodă pentru analiza parametrilor fizico – chimici, utilizarea unor echipamente cu  tehnologie de ultimă generație, personal cu expertiză în domeniul mediului și nu în ultimul rând încrederea pe care o oferă acreditarile și certificările pe care aceste laboratoare de mediu le dețin. Programele de monitorizare a factorilor de mediu elaborate și implementate de Blumenfield® de-a lungul a aproape 15 ani de activitate, reprezintă tot atâtea studii de caz în care au putut fi apreciate calitativ rezultatele obținute din analizele probelor de apă, sol, deșeuri, sedimente sau a măsurătorilor indicatorilor de calitate ai aerului, cât și a nivelului de zgomot.

Beneficiul unor rezultate calitative a analizelor de mediu, îl reprezintă faptul că în cazul înregistrării în rezultatele diferiților parametrii analizați a unor variații peste limita legală maximă admisibilă, se poate interveni în cel mai scurt timp pentru identificarea și aplicarea unei acțiuni corective, care să conducă la o diminuare a impactului potențial resimțit de factorul de mediu respectiv.

În acest fel, se diminuează riscul de poluare a factorilor de mediu, iar în mod corelativ și aplicarea unor amenzi contravenționale conform principiului „poluatorul plătește”.

În cazul nerespectării prevederilor legislative privind controlul poluării, acest aspect conduce la amenzi şi sancţiuni. Astfel, apelând la un specialist în domeniul mediului, pot fi evite aceste amenzi care sunt cuprinse între 5.000 și 100.000 lei.

Ce este un plan de monitorizare a factorilor de mediu?

În esență el vizează o serie de analize de mediu impuse în Acordul de Mediu și Autorizația de mediu, pentru a dovedi încadrarea în limitele maxime admise pentru indicatorii de calitate ai mediului. Programele de monitorizare trebuie să fie implementate ţinând cont de matricile de interes, prevederile legislative privind frecvenţa de prelevare a probelor şi punctele relevante de prelevare. Modul în care sunt respectate cerințele prevăzute de legislația de mediu, face obiectul inspecțiilor Gărzii Naționale de Mediu.

Ce înseamnă laborator de mediu acreditat RENAR?

Faptul că un laborator de mediu este acreditat, confirmă că este competent tehnic și în același timp, imparțial, în efectuarea sarcinilor specifice de evaluare, conform referenţialului SR EN ISO/CEI 17025:2018.

Deși acreditarea RENAR nu este obligatorie pentru funcționarea unui laborator de încercări de mediu, totuși deținerea aceastei acreditări constituie un factor de încredere cu privire la performanța laboratorului de mediu și calitatea ireproșabilă a rezultatelor.

De ce Blumenfield®?

Cu siguranță nu suntem singurii în acest domeniu! Dar pentru că suntem acel partener care se implică 100% în proiecte de mediu dezvoltate de clienții săi, ne străduim să găsim cele mai bune soluții pentru proiecte de mediu, chiar dacă uneori ne confruntăm cu adevărate provocări.

Găsim soluții eficiente pentru a evita impactul asupra mediului!

Blumenfield® întreprinde studii complexe de mediu având suportul metodic al propriei divizii științifice, Centrul de Cercetare pentru Protecția Mediului Blumenfield®Science. În cadrul căruia, sunt efectuate analize fizico-chimice acreditate RENAR pentru probe de apă, dar și analize pentru alte matrici, precum sol, sedimente, deșeuri și nămoluri.

Blumenfield®Science cuprinde nu doar un laborator, ci are în componența sa:

  • patru laboratoare de analize fizico-chimice pentru diferite matrici de interes: apă, sol, aer, deșeuri, sedimente, zgomot;
  • un laborator de monitorizare a parametrilor microbiologici, în care sunt analizate probe de apă potabilă, apă de mare și sedimente marine;
  • un laborator pentru determinări biologice, dedicat monitorizării speciilor și habitatelor marine prezente în Marea Neagră.

Dotările laboratoarelor cu echipamente performante și personalul calificat este un atribut de performanță al Blumenfield®Science, astfel putând efectua determinări pentru toți factorii de mediu. Rezultatele obținute sunt folosite ulterior în cadrul studiilor de mediu sau monitorizărilor curente ale activităților cu impact asupra mediului.

Ce ne recomandă?

Certificările https://blumenfield.ro/certificari/ menținute constant, în același timp cu proiectele duse la bun sfârșit de-a lungul timpului, bazate pe expertiză și capabilitățile tehnice ale companiei. Problemele de mediu cu care se confruntă clienții noștri, devin provocările echipei Blumenfield® în a găsi soluții optime și eficiente.

spot_img

Ultimele știri