Biserica Anglicană a decis să își retragă banii direcționați printr-un fond de investiții în acțiuni ale unor firme din sectorul cărbunelui și nisipurilor bituminoase, ca urmare a unui proiect inițiat de această instituție pentru a proteja săracii lumii de impactul încălzirii globale. Biserica Anglicană l-a caracterizat ca fiind un proiect de responsabilitate morală.
Biserica Anglicană, care administrează un fond de investiții de peste 9 miliarde de lire sterline (echivalentul a peste 12 miliarde de euro la cursul zilei – n.r.), a renunțat la portofoliile în valoare de 12 milioane de lire sterline (circa 16 milioane de euro – n.r.) pe care le deținea în cadrul unor companii care se ocupă cu extracția petrolului din nisipuri bituminoase și a cărbunelui pentru termocentrale.
„Această politică trimite un semnal foarte clar cu privire la intențiile de investiții ale bisericii. Este cu adevărat o politică globală, care are ca obiectiv să pună biserica în fruntea investitorilor instituționali, subliniind caracterul urgent al tranziției la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon „, a spus Edward Mason, șeful de investiții al instituției bisericești.
La sfârșitul anului trecut, Biserica Anglicană a cerut celor două mari companii petroliere din Marea Britanie, Shell și British Petroleum (BP), să-și reducă emisiile de CO2. Instituția bisericească are investiții de aproximativ 100 de milioane de lire sterline (136 milioane euro – n.r.) în Shell și 90 de milioane de lire sterline (122 milioane euro – n.r.) în BP.
Citește și:
Biserica Anglicană cere Shell și BP să-și limiteze emisiile de CO2
Acționarii British Petroleum cer respectarea angajamentelor internaționale pe climă