Biomasa, următorul trend în sectorul energiei verzi

GOVNET Conferences continua seria evenimentelor dedicate industriilor cu potențial de dezvoltare și impact economic însemnate, aducând de această dată în prim plan o nouă zona a energiei regenerabile: biomasa, biogazul ca surse de energie verzi și sistemele care funcționează în congenerare. „Biomasa, Biogaz & Cogenerare România 2014”, prima conferință națională consacrata energiei produse din biomasa sau în centrale de cogenerare, va avea loc Joi, 8 Mai 2014, începând cu ora 9 a.m. la Hotelul InterContinental din București.

Pe fondul avântului instalațiilor eoliene și solare (la finele anului trecut capacitatea totală instalată în parcuri eoliene era de aproximativ 2500 MW, respectiv 1150 MW, în cele solare), este nevoie de capacități de echilibrare a energiei. Biomasa este o soluție în acest sens, fiind nu doar regenerabila, ci și accesibilă, potențialul mare neexploatat provenind în mare parte din terenurile agricole disponibile.

După o creștere de circa 140 la sută în 2013 din punct de vedere al capacității instalate, proiectele pe biomasa și derivați ai acesteia, cum este biogazul, (inclusiv cele care funcționează în cogenerare) au ajuns la 65 MW, rămânând singurele neafectate de modificările recente ale schemei de sprijin prin certificate verzi. Astfel, energia electrică generată din biomasa este răsplătită cu câte două certificate verzi pentru fiecare MWh produs și livrat, pentru o perioadă de 15 ani.

Dacă biomasa provine din culturi energetice (răpită, soia, floarea soarelui, chiar și porumb), se mai adauga câte un certificat verde pentru fiecare MWh, la fel și pentru energia electrică produsă în centrale de cogenerare pe biomasa calificate ca fiind de înaltă eficiență.

Evenimentul organizat de GOVNET Conferences vine în sprijinul dezvoltării acestui sector, devenind un punct de întâlnire pentru toți factorii implicați: autorități din zona de reglementare – Departamentul pentru Energie, Ministerul Agriculturii, ANRE; reprezentanți ai comunităților locale – Asociația Municipiilor din România; producători și traderi de biomasa, dezvoltatori și operatori de centrale pe biomasa, biogaz sau de cogenerare, producători de echipamente și soluții tehnologice, traderi de energie, experți din zonele financiară și juridică, mari proprietari de ferme agricole, precum și companii ce administrează depozite de deșeuri sau gropi de gunoi – deșeuri din care se extrage biogazul ulterior procesului de fermentare anaerobă.

Conferința oferă o platformă dinamică de discuții, întâlniri, networking direct și dezbateri interactive care vizează oportunitățile pe care această nișă a sectorului energiei verzi le oferă, provocările, actualitatea acestei piețe, susținând astfel progresul industriei – cei doar 65 MW instalați conduc la ideea unui potențial foarte mare, mai ales în condițiile în care se așteaptă anunțarea tarifului fix de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

spot_img

Ultimele știri