Biocombustibilii sunt o crima impotriva umanitatii, sustine un reprezentant ONU

Raportorul special ONU pe probleme vizand dreptul la hrana, Jean Ziegler, a cerut un moratoriu de cinci ani pentru introducerea pe piata a biocombustibililor, informeaza Reuters. Acesta a declarat ca este o crima impotriva umanitatii sa transformi culturile de plante necesare hranei in combustibil. "Producerea biocombustibililor conduce la majorarea preturilor alimentelor, in timp ce in lume exista 854 milioane de oameni care nu au ce manca. Mai mult, la fiecare cinci secunde un copil sub 10 ani moare de foame sau din cauza bolilor generate de lipsa mancarii", a spus Ziegler.

Temerile cu privire la incalzirea globala au dus la cresterea cererii de combustibili alternativi, insa acest lucru a cauzat cresterea preturilor, punand presiune asupra statelor africane care trebuie sa importe mancare. "Lumea stiintei progreseaza foarte repede, iar in cinci ani va fi posibil sa producem biocombustibili din deseurile provenite din agricultura. Deocamdata trebuie sa oprim convertirea culturilor in mijloace pentru producerea biocombustibililor, pentru a putea fi stopa "masacrul" pe care-l face foamea in randul populatiei de pe Glob", sustine Ziegler.

In plus, Ziegler a invocat un amendament din conventia Natiunilor Unite facuta in 1951, care garanteaza statutul de refugiat numai celor care fug din propria tara din motive rasiale, politice sau religioase. "In favoarea celor care nu au ce manca, cer sa fie creat un nou drept al omului. Refugiatii plecati din tara lor pe motiv ca nu mai indura foamea ar trebui sa fie protejati de lege", a spus Ziegler.

Organizatia Natiunilor Unite pentru Hrana si Agricultura a sesizat cresterea preturilor la alimente, motiv pentru care este de acord cu implementarea mai multor masuri de precautie cu privire la biocombustibili. Aceasta a sugerat faptul ca bioenergia ar putea constitui o oportunitate pentru unele tari in curs de dezvoltare si ar putea furniza energie in zonele rurale care duc lipsa electricitatii.

Foto: lineamissione.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri