Peste 1000 de bicicliști au concurat, sâmbătă, în cele două curse din curtea Palatului Parlamentului – Urban Race MTB și Urban Race Road – organizate în cadrul celei de-a șaptea ediții a Festivalului BikeFest. Pentru mulți dintre aceștia bicicleta este mai mult decât un mod de relaxare. Este un mijloc de transport, un mod de exprimare al sentimentelor sau o ancoră socială.
În urmă cu doi ani, Ovidiu a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, iar ciclismul este singurul sport pe care îl mai poate practica. Și o face cu plăcere, participând la cât mai multe curse de MTB. Excepție nu a făcut nici cursa Urban Race MTB, al cărei traseu a reprezentat o provocare din punct de vedere tehnic.
Coborârea mi s-a părut nu atât dificilă cât periculoasă, pentru că riscai să acroșezi pe cineva. Au fost câteva astfel de incidente”, a spus Ovidiu.
Referindu-se la mersul pe bicicletă prin oraș, Ovidiu a precizat că lipsa infrastructurii este principala piedică în dezvoltarea ciclismului în oraș.
Un om normal nu poate să folosească bicicleta zilnic fără să riște o portieră deschisă în față sau o oglindă care-i dă peste ghidon”, a mai spus el.
Umăriți de ghinion
Cursele nu au fost lipsite nici de accidente. Alexandru Popovici s-a numărat printre cei care au fost nevoiți să încheie cursa de MTB pe lângă bicicletă.
Mi s-a tăiat cauciucul de pe față pe coborâre și până am pus frână…știam ce o să se întâmple”, a explicat Alexandru, vizibil lovit la umăr și gambă.
Mihai Rusu, care a concurat la Urban Race Road, este al doilea concurent care a fost nevoit să treacă linia de sosire pe jos și nu pe bicicletă. Ghinionul este cu atât mai mare deoarece anul trecut a ocupat poziția a doua, iar în acest an ar fi vrut locul întâi.
Am avut marele ghinion să se spargă roata pe ultima tură la coborâre. Am lovit-o într-o groapă și a trebuit să vin pe lângă ea. În rest cursa a fost foarte bine organizată, destul de solicitantă, iar concurenții destul de puternici”, a povestit Mihai.
În tandem la Urban Race Road
Cătalin și Ana-Maria au fost cei care au adus ineditul în cursa de oraș a Festivalului BikeFest. Aceștia au participat în concurs pe o bicicletă tandem.
Motivul si efortul depus de Cătălin, care a participat și la cursa Urban Race MTB, a depășit cu mult pasiunea pentru biciclete și BikeFest. Am aflat cu surprindere că a participat la toate cele șapte ediții ale BikeFest.
Eu vin în fiecare an, iar pentru ea este prima cursă. Am venit cu tandemul pentru că nu știe să pedaleze”, a spus Cătălin.
Sunt sigurul participant care nu știe să pedaleze”, a adăugat Ana-Maria.
Însă cum s-au descurcat cei doi pe un traseu care a pus în dificultate bicicliști chiar mai experimentanți.
În porțiunile mai dificile am coborât de pe bicicletă și am mers pe lângă ea ca să nu-i incomodăm pe ceilalți”, a explicat Cătălin.
În acest an, cursele Urban Road au adunat 1066 de bicicliști. În cursa Urban Race MTB au participat 679 de concurenți, iar pentru Urban Race Road au luat startul 387.