Iulian, de la Free Miorița, a instalat panouri solare într-un sat și în câteva școli din România unde oamenii nu aveau curent electric. Anul trecut a făcut un circuit cu bicicleta, să cunoască mai mulți astfel de oameni. Acum se pregătește să lanseze Harta Luminii, un mecanism prin care oricine să se poată implica dacă vrea să ajute la răspândirea luminii.
Până în ianuarie, în România mai erau trei școli fără lumină, povestește Iulian. Luna trecută a dus lumina la două dintre ele, la Cruhla (jud. Suceava) și la Poienile de sub Munte (jud. Maramureș). Împreună cu o mână de voluntari, au instalat panouri fotovoltaice. Weekend-ul acesta au mers la ultima: școala din Dobraia (jud. Caraș-Severin); și la încă o familie cu șase copii, din comuna Teregova.
Pe la mijlocul primăverii, Iulian va lansa site-ul dedicat campaniei Lumină pentru România. O să pună acolo Harta Luminii din România, cu un contor care arată câte panouri și câte becuri au instalat până acum și câte gospodării încă trăiesc fără curent electric. El vrea ca oricine să poată vedea ce s-a rezolvat, ce mai e de făcut și cum te poți implica.
Iulian și Guv, un prieten care îl ajută pe partea tehnică, vor asambla un „kit de lumină”, cu un panou fotovoltaic, o baterie și instrucțiuni de instalare pentru ca cineva cu cunoștințe tehnice minime să le poată instala cu ușurință. Apoi se dă start la implicare: te uiți pe hartă, îți alegi o familie și devii prietenul lor. Îi poți ajuta în două feluri. Cumperi un panou pe care Iulian și alți voluntari merg să-l instaleze. Sau cumperi panoul, îți iei doi-trei prieteni, urcați în mașină și mergeți să instalați chiar voi panourile. Ambele variante sunt necesare și binevenite, explică Iulian. Dar el crede că să mergi chiar tu pe teren e o experiență de neratat. Toți voluntarii care au fost până acum cu el s-au întors acasă încântați și mai conștienți de viața bună pe care o duc.
Un kit va costa în jur de 3.500-4.000 de lei. Nu e foarte puțin, zice Iulian, dar e realizabil dacă un grup de prieteni pun mână de la mână. Iar o expediție pentru instalarea panoului se poate face și într-un weekend. Cu o echipă de trei sau patru oameni poți monta panoul în vreo șase ore. Îți mai rămâne timp să stai de vorbă cu oamenii. Așa afli cum e viața lor, ce nevoi mai au și dacă îi mai poți sprijini cu rechizite sau alte lucruri. De exemplu, Oana, o voluntară, a făcut rost de o bicicletă pe care acum vor să o ducă celor șase copii din Teregova.
În excursia lui de anul trecut, Iulian a reușit să valideze și să documenteze doar vreo mie din cele câteva zeci de mii de gospodării fără lumină. Ăsta e un alt mod în care poți ajuta. Dacă ai câteva zile libere, mergi într-o zonă în care Iulian nu a ajuns, bați din poartă-n poartă, stai de vorbă cu oamenii și faci câteva fotografii. Apoi adaugi toate informațiile pe Harta Luminii.
„Omul cu lumina” de la Free Miorița are 39 de ani și s-a născut în București. S-a implicat în tot felul de programe de voluntariat încă de-acum mulți ani. A fost la revoluție în ‘89, a fost la proteste, a promovat mersul la vot. Dar i se pare că, în timp ce așteptăm să se dea legi, e important să și facem noi lucruri palpabile, cu efect mai imediat.
În 2008, în timpul unui road-trip, Iulian a ajuns în Ursici, un sat cu 14 gospodării care nu aveau curent electric. A ținut legătura cu ei, le-a dus din când în când provizii și haine. Apoi s-a gândit cum ar mai putea să-i ajute.
Împreună cu niște prieteni, în 2012 a înființat organizația non-guvernamentală Free Miorița și a lansat campania Lumină pentru Ursici. Şi-a investit banii în materiale promoționale: tricouri, sacoșe de pânză, creioane și stickere. A participat la evenimente unde a povestit despre campania lui, a scris e-mail-uri, au scris și bloggerii. Într-un final, o bancă a donat banii pentru cele 14 panouri solare pe care Iulian le-a montat împreună cu încă 22 de voluntari.
Următorul proiect a fost Lumină pentru Ineleț, un sat din Munții Cernei. De data asta au instalat panouri la o școală, unde învață vreo cinci copii. Le-au dus și calculatoare cu soft-uri educaționale.
Pe 1 martie 2014, Iulian și-a dat demisia de la job-ul lui din publicitate. La sfârșitul lui aprilie s-a urcat pe bicicletă și s-a întors pe 12 octombrie, după 8.205 de kilometri și aproximativ 1.047 de localități din 30 de județe. Înainte de plecare a căutat informații pe Internet, la autorități și la prieteni, să afle care sunt zonele fără curent electric. Apoi a pedalat prin țară, a bătut din poartă-n poartă și a verificat informațiile pe care le-a obținut și i-a cunoscut pe oamenii care erau până atunci cifre pe hârtie.
Lui Iulian îi place să călătorească și să exploreze. Nu are probleme legat de unde doarme, ce mănâncă, unde se spală. Şi-a făcut prieteni noi, iar cei vechi l-au mai vizitat pe teren, unde și-a mutat, practic, biroul.
L-am întrebat pe Iulian cum arată viețile oamenilor cu care a povestit în drumul lui.
E greu de descris”, îmi spune el. „Trebuie să te duci acolo, să vezi căsuța aia mică, toate durerile astea ale bătrânilor cu pensie mică, cu boli, unii erau abandonați de familie și nu mai știau nimic de ei…”.
Mai sunt și copiii, care ziua își ajută părinții, iar seara fac temele la lumina lămpii sau a lumânării. Asta duce la multe probleme, explică Iulian, de la renunțarea la școală la probleme de sănătate.
Nu le schimbi viața cu un bec, dar e un pas.”
Când le povestește despre planul lui de a le instala panouri solare, cu ajutorul voluntarilor și cu bani din donații, oamenii sunt neîncrezători, iar Iulian îi înțelege. Sunt dezamăgiți deja de autorități, care le-au promis multe și nu au făcut nimic. Autoritățile statului nu se implică deloc sau se gândesc la soluția clasică a energiei electrice tradiționale. Iulian crede în soluții independente pentru fiecare gospodărie, fie că e vorba de energie solară, eoliană sau hidraulică. Nu doar că produc energie curată, dar sunt și în mod real eficiente. Unii dintre oamenii pe care i-a cunoscut el au stâlp în fața casei, însă nu au bani să se branșeze. Sau au fost debranșați fiindcă nu au bani să plătească factura lunară.
Lumină pentru România e un proiect foarte frumos, care îi aduce bucurie lui Iulian.
Îmi place să merg pe teren, îmi place să ajut oamenii. Mi se pare foarte mișto să poți să faci ceva care efectiv ajută. Orice lucru pe care îl faci pentru și cu ceilalți e binevenit, dar mi se pare că lumina e așa, o cărămidă de bază.”
Așa că duce povestea mai departe, împreună cu prietenii. Își dorește ca echipa de voluntari să crească, așa încât să se poată face lumină în cât mai multe locuri, cât mai curând posibil. „Că țara e mare și sunt zeci de mii de cazuri.” Oricine vrea să se implice e binevenit, dar cel mai mult e nevoie de oameni care au un pic de experiență pe partea tehnică, plus niște șurubelnițe și o bormașină – astfel încât să se poată forma cât mai multe echipe.
În 2014, Iulian a luat premiul I la Gala Societății Civile. A urcat pe scena Ateneului în pantaloni scurți și în sandale, venit direct de pe teren, între oameni la frac sau la costum. S-a bucurat că în felul ăsta mai mulți oameni au aflat despre problemele celor fără curent electric. Pe lângă cei vreo 200.000 de oameni care trăiesc în momentul ăsta fără curent, mai sunt și alții pentru care tocmai se stinge lumina, pentru că nu au bani să-și plătească restanțele. Şi-ar dori ca statul să facă un program de genul „Primul panou solar”, la fel cum au făcut pentru case sau mașini. Se gândește cel mai mult la copii, pentru că „ăsta-i viitorul nostru, care crește-n beznă”.
Mai citește și:
Cercetașul care vrea să salveze Roșia Montană
Curățenie de primăvară la Moara lui Assan, care ar putea deveni o grădină urbană comunitară
