Biciclistii au redescoperit farmecul Iasiului

Turul ciclist de la Iasi, organizat de Raiffeisen Bank in cadrul proiectului „Orasul pe bicicleta”, s-a desfasurat astazi pe un traseu lung de circa 6 kilometri.

Cei peste 100 de participanti au fost condusi pe traseu de bloggerul Adrian Ciubotaru. Startul a fost la ora 15, din fata Agentiei Raiffeisen situata in Ansamblul Palas.

Tinerii care au venit fara biciclete dar au dorit sa participe au putut inchiria, gratuit, biciclete Raiffeisen. Peste jumatate dintre participanti au fost adolescenti si tineri sub 20 de ani.

Scopul ciclistilor a fost punerea in evidenta a celor mai interesante obiective turistice care pot fi parcurse pe doua roti.

Punctele turistice atinse de ciclisti au fost Palatul Culturii, Casa Dosoftei, Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, Manastirea si Turnul Goliei, precum si Teatrul National "Vasile Alecsandri". Organizatorii au decis sa renunte la unul dintre punctele incluse initial in program, Muzeul de Istorie Naturala, intrucat acesta e situat chiar pe Dealul Copoului, iar „escaladarea” acestuia pe bicicleta ar fi reprezentat o proba mult prea dificila pentru cei mai multi dintre participanti.

"Am intalnit un oras mult mai linistit decat Bucurestiul"

"Eu locuiesc de sase ani in Bucuresti, dar mi-am petrecut studentia la Iasi si de aceea m-am bucurat sa revin aici. Sentimentul e minunat, am intalnit un oras mult mai linistit decat Bucurestiul, cu trotuare si strazi mai largi, cu un trafic mai putin aglomerat, deci mult mai potrivit pentru amatorii ciclismului”, a declarat pentru Green Report Adrian Ciubotaru (foto).

Pe traseu, Adrian a fost impresionat mai ales de Manastirea Golia: „In curtea manastirii erau peste o suta de biciclete. Calugarii de acolo n-au vazut, cred, niciodata atat de multe biciclete la un loc!”.

Spre deosebire de zilele obisnuite, cand folosesc pista pentru biciclete, participantii la turul de astazi de la Iasi au circulat mai ales pe sosea, intr-un convoi deschis de Politia Rutiera.

Marti cucerim inima Ardealului

Urmatoarele momente ale proiectului „Orasul pe bicicleta” sunt programate in 27 septembrie la Cluj-Napoca, in 30 septembrie la Brasov si la 1 octombrie 2011 in Bucuresti.

Cele trei tururi cicliste vor fi conduse, succesiv, de bloggerii Cristian China Birta – „Chinezu”, Cabral Ibacka si Mihai Dobrovolschi.

Proiectul „Orasul pe bicicleta” se deruleaza la Bucuresti, Iasi, Brasov, Constanta si Cluj-Napoca, pentru a identifica cele mai interesante trasee turistice care pot fi parcurse pe doua roti. Propunerile de obiective turistice au fost centralizate incepand cu data de 7 septembrie. Turul ciclist inaugural s-a desfasurat la 21 septembrie la Constanta, sub conducerea lui Gabi Macovei.

Listele de propuneri cu obiective turistice sunt inca deschise pe site-ul www.orasulpebicicleta.ro. Autorii propunerilor sunt inscrisi intr-un concurs cu peste 100 de premii, constand in biciclete Raiffeisen si accesorii pentru biciclete. Cele mai multe propuneri sunt pentru Bucuresti (161 obiective), urmat de Cluj (133 obiective), Iasi (108 obiective), Brasov (100 obiective) si Constanta (93de obiective).

Pana in prezent, cele mai votate obiective din concurs sunt Muzeul National de Istorie din Bucuresti, urmat de Cetatea Rasnovului (judetul Brasov). In Cluj-Napoca, cel mai interesant obiectiv este considerat a fi Muzeul Satului.

Oamenii au fost incurajati sa isi sustina orasul si prin concursuri la posturile de radio locale, avand ca premii biciclete galbene Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank a lansat „I Velo” in mai 2010, in parteneriat cu Asociatia Green Revolution. Intre timp, „I Velo” a devenit cel mai important program de inchiriere gratuita a bicicletelor din Romania.

„I Velo” inseamna 1.100 de biciclete disponibile de luni pana duminica in cinci orase: Bucuresti (600 de biciclete), Brasov (100), Cluj-Napoca (135), Iasi (135) si Constanta (135). In 2011, bicicletele au fost inchiriate de aproape 270.000 de ori, peste jumatate dintre utilizatori fiind din Capitala.

Recent, Raiffeisen Bank si-a dotat 9 agentii din tara cu biciclete, care pot fi inchiriate gratuit de catre clientii bancii. Cele 5 orase pilot in care au fost instalate pana acum bicicletele Raiffeisen Bank sunt cele in care functioneaza si programul „I Velo”. Dintre cele 9 agentii, 5 sunt in Bucuresti, si cate una in celelalte orase.

“Orasul pe bicicleta” este cea mai recenta initiativa Raiffeisen Bank din cadrul proiectului „Din prietenie”, proiect menit sa creeze o atmosfera prietenoasa in agentiile bancii.

De la finele lui 2009, 178 agentii Raiffeisen Bank din tara au intampinat clientii cu panouri cu amintiri (poze ale angajatilor sau ale clientilor), caricaturi, boluri cu fursecuri cu ravas, baloane, plicuri colorate, zone special amenajate pentru copii sau petreceri tematice.

Mihai Diac

Citeste si:

Capitala Moldovei va fi "cucerita" de biciclisti

Constanta a devenit astazi primul "Oras pe bicicleta"

Raiffeisen Bank si cinci bloggeri renumiti cauta cele mai importante obiective turistice

spot_img

Ultimele știri