Bicicletă proiectată în România, vândută în SUA cu 3.000 $

O bicicletă cu motor proiectată de un orădean va fi produsă în SUA, iar prețul de vânzare va ajunge până la 3.000 de dolari, potrivit digi24.ro. Proiectul a fost ales dintre alte 100 modele care au participat la un concurs online, organizat de un producător american.

Bicicleta orădeanului se va numi Ariel Crusier și va fi produsă atât în varianta cu motor electric, cât și cu motor pe benzină. Primul model va atinge 30km/h, în timp ce al doilea va fi capabil de 55 km/h.

Au fost peste 100  de proiecte din toată lumea. Din India, Statele Unite, Franța, România. Am proiectat în jurul motorului această bicicletă, unde cadrul este special conceput pentru asta. Inspirația a venit din cursele de motociclete de la începutul secolului „, potrivit lui Ianis.

Producătorul american a construit 6 biciclete după planurile orădeanului. 3 sunt dotate cu motor pe benzină, iar celelalte au un motor electric. Au fost testate aproape doi ani, iar din această lună bicicleta lui Ianis va intra în producție de serie. Alcătuit din componente de calitate, vehicolul va fi vândut cu aproape 3 mii de euro bucata.

Ianis Vasilatos a fost premiat cu 1.000 de dolari și va primi 1% din vânzări, dacă bicicleta lui va fi vândută în peste 250 de bucăți.

Originar din Covasna, Ianis Vasilatos s-a stabilit în urmă cu 10 ani în Oradea. Pasionat de design, s-a înscris în urmă cu 3 ani la un concurs organizat pe internet de un producător de automobile din Statele Unite.

spot_img

Ultimele știri