Beneficiile economice si financiare ale dezvoltarii sustenabile, de neinteles

Statisticile Green Business Index 2012 arata ca mediul de afaceri romanesc este caracterizat de pasivitate, iar strategiile de dezvoltare sustenabila sunt rupte de realitatea economica, beneficiile lor nefiind intelese decat de o mica parte a companiilor.

Astfel, aproape 70% din firmele participante la GBI 2012 nu au cuantificat avantajele implementarii strategiei de dezvoltare sustenabila. Motivele? Fie nu detin un sistem de masurare a efectelor financiare ale politicii de mediu, acestea nefiind transpuse in documentele contabile, fie nu urmaresc obtinerea de profit pe aceasta cale.

Nu intamplator, mici sunt si investitiile cu implementarea strategiei de dezvoltare sustenabila, 70% din respondente declarand ca sumele investite pentru aplicarea acesteia nu depasesc 1% din cifra de afaceri, fiind vorba in special de cheltuieli cu salarizarea personalului responsabil de mediu, costuri ale auditurilor, ale obtinerii certifica rilor necesare si de consultanta legislativa de mediu. Astfel, integrarea sustenabilitatii in toate departamentele ramane in continuare la stadiul de deziderat.

Mai mult decat atat, un sfert din companiile chestionate de GBI 2012 nu au strategie de dezvoltare sustenabila. Unele respondente au justificat absenta strategiei de dezvoltare sustenabila prin faptul ca au un impact nesemnificativ asupra mediului, iar majoritatea au considerat ca nu este cazul sa detina o strategie de dezvoltare sustenabila, motivand ca activitatile desfasurate nu au tangenta cu mediul.

Din nou, este evident dezacordul intre perceptia companiilor si realitate, avand in vedere ca orice activitate economica, indiferent cat de mica, are impact direct sau indirect asupra mediului.

Indirect isi maresc impactul asupra mediului acele companii care opteaza pentru furnizori fara sisteme de management de mediu. Ingrijorator este ca 42% din companiile respondent nu au putut estima cati dintre furnizorii lor au SMM, neexistand nicio preocupare pentru a le impune acestora conditii pentru protejarea mediului.

Interesant este faptul ca eficientizarea managementului deseurilor este obiectivul de mediu asumat de majoritatea companiilor. Fie ca este vorba despre colectarea selectiva, cresterea ratei de reciclare a deseurilor generate sau despre salubrizarea zonelor de depozitare temporara a deseurilor, companiile respondente sunt preocupate de reducerea cantitatii de deseuri generate.

Nu intamplator, pentru deseuri s-au dat cele mai multe amenzi, masurile coercitive si punitive dovedindu-si din nou eficacitatea.

GBI monitorizeaza initiativele verzi din sectorul de afaceri romanesc

GBI este un proiect realizat de asociatia de ecologie urbana Green Revolution ce monitorizeaza initiativele verzi din sectorul de afaceri romanesc.

Proiectul multianual Green Business Index (GBI) este singurul instrument gratuit de evaluare a responsabilitatii fata de mediu a companiilor din Romania conform principiilor ISO 14001 si ISO 14031, mecanism de monitorizare a initiativelor verzi din sectorul de afaceri romanesc si instrument de asistenta si formare pentru imbunatatirea performantei de mediu.

Green Business Index este sustinut de parteneri strategici, cu expertiza relevanta în protectia mediului si în dezvoltarea sustenabila: Institutul de Economie Nationala, Facultatea Transporturi (UPB) si ECOIND.

7 categorii sustenabile

Grija companiilor fata de mediu si resursele naturale a fost masurata prin intermediul unor chestionare. Companiile s-au putut inscrie voluntar si gratuit in oricare dintre cele sapte categorii din GBI: dezvoltare sustenabila, impact asupra mediului, transport, utilizarea resurselor, cladiri verzi, achizitii verzi si
deseuri.

Prin agrearea termenilor si condițiilor de participare la GBI, companiile participante si-au asumat intreaga raspundere pentru corectitudinea informatiilor furnizate. Companiile evaluate la editia 2012 a proiectului GBI au furnizat informatii referitoare la perioada de raportare a anului 2011, acestea fiind ulterior analizate si centralizate intr-un clasament de catre experti de mediu.

In final, s-a generat topul Green Business Index, pentru fiecare domeniu in parte si pe ansamblu, corespunzator sectorului de activitate (industrie/productie sau servicii/comert).

Concluziile Raportului Green Business Index 2012 pot fi consultate online, pe www.gbindex.ro.

Foto: inc.com

Citeste:

GBI 2012: Siemens Romania si RBS Romania, campioni la "cladiri verzi"

GBI 2012: DHL Romania, premiul I la Dezvoltare sustenabila si Utilizarea resurselor

GBI 2012: GSP, de trei ori campion

GBI 2012: URBB, castigatoarea categoriilor Dezvoltare sustenabila si Managementul deseurilor

DHL Romania, prima pozitie in Top 3 GBI 2012

GBI 2012: Danone Romania, cel mai verde producator

GBI 2012: Automobile Dacia – prima victorie

DHL Romania si Danone PDPA, premiate la Gala Green Business Index 2012

Ursus: 6.000.000 kWh, economisiti

“Impreuna pentru fiecare”, Premiul Special GBI 2012

spot_img

Ultimele știri