Becurile mai mari de 40 de wati, scoase de pe piata

Pe 1 septembrie, becurile de mai mult de 40 de wati au disparut de pe piata, potrivit publicatiei suedeze Dagens Nyheter, citata de Presseurop.eu, care relateaza ca in tarile din Cercul Arctic aceasta masura este destul de prost primita.

Astfel, becurile de 60 si 75 wati vor fi trecute pe lista neagra in Suedia si in intreaga Uniune Europeana. Utilizarea lor nu este interzisa, dar aceste becuri nu vor mai putea fi "puse pe piata", in jargonul birocratiei.

"In Suedia, ca si in alte tari apropiate de Cercul Arctic, impactul acesteia va fi resimtit mai ales atunci cand serile vor fi si mai stranii decat de obicei, sub lumina macabra a becurilor economice cu consum redus de energie. In plus, este rezonabil sa ne intrebam daca a fost intelept sa se ordoneze disparitia becurilor clasice pentru a introduce pe piata becuri care utilizeaza mai putina energie dar care pot contine mercur, un element chimic periculos? Nu este nevoie sa fii un expert pentru a vedea ca aceasta decizie risca sa puna probleme noi pentru mediul inconjurator. Este surprinzator asadar ca aceste decizii de prima importanta sunt luate fara nicio dezbatere publica. Deoarece soarta becurilor nu a fost pecetluita de politicieni – ci de functionarii de la Bruxelles", spun cei de la Dagens Nyheter.

Potrivit publicatiei suedeze, problema becurilor pare sa priveasca numai experti, intreprinderi si grupuri de presiune. Nu a existat nicio dezbatere publica care ar fi permis sa se discute si sa se cantareasca avantajele si dezavantajele acestei schimbari. O multitudine de legi au fost create astfel in Europa. "Spiritul de comitet", care implica faptul ca functionarii sunt cei care conduc UE, a fost de altfel puternic criticata anul acesta.

"Sa speram ca procesul legislativ se va deschide mai mult in viitor. Tratatul de la Lisabona prevede anumite evolutii in directia buna – si ar fi momentul in sfarsit! Deoarece dupa becuri, asteapta la coada alte regulamente. Acum, aspiratoare, ventilatoare, masini de cafea, uscatoare de rufe si o gramada de alte produse trebuie sa fie etichetate "eco-realizate" in UE", conchide Dagens Nyheter.

Foto: blahnik.me

Cosmin Zaharia

Citeste:

Recolamp a colectat cu 35% mai multe surse de lumina arse, in S1

Recolamp lanseaza campania de constientizare privind colectarea deseurilor de surse de lumina

spot_img

Ultimele știri