Rezultatele companiei românești ELBI Electric & Lighting, care distribuie materiale electrice și corpuri de iluminat, arată că 2017 este primul an în care vânzările de becuri LED le-au depășit pe cele de becuri convenționale.
Potrivit lui Vasile Tiorean, directorul comercial al companiei, în 2017, peste 55% din sursele de iluminat vândute au fost din cele cu tehnologie LED. Datele reflectă atât vânzările pe sectorul casnic, cât și pe cel profesional.
„Sursa de iluminat (becul sau tubul) cu LED este campionul vânzărilor, lucru explicabil pentru noi, atât din tendințele pro mediu și eficiență în consumul de energie, cât și prin faptul că am găsit soluția de a oferi un preț foarte bun, comparabil cu cel al surselor convenționale, pe toate palierele de calitate.”
Segmentul business to business, cea mai mare creștere în volum
Potrivit reprezentanților companiei, per total, cea mai mare creștere în volum a corpurilor de iluminat cu tehnologie LED s-a înregistrat în segmentul business to business.
Această tendință este susținută de creșterea numărului de proiecte de iluminat stradal, industrial și de cele din instituțiile publice și private, explică reprezentanții ELBI. Motivele țin de reducerea costurilor cu factura la energie electrică și optimizarea consumului energetic.
Totuși, potrivit directorului economic al companiei, investițiile în tehnologii LED pentru proiecte de mare anvergură sunt limitate din cauza bugetelor mari pe care le implică.
„(…) Un sistem de iluminat LED necesar echipării unui magazin se amortizează în 2-3 ani, în timp ce pentru proiectele mai vaste perioada poate fi de 2-5 ani.”
Care sunt beneficiile tehnologiei LED
Față de becurile incandescente, LED-urile consumă cu până la 80% mai puțin curent electric, spun reprezentanții companiei.
„Produc astfel economii considerabile pe termen lung, au performanțe foarte bune, o gamă de culori a luminii practic nelimitată și nu conțin materiale periculoase.”
Citește și: 9 școli, dotate cu sisteme de iluminat LED. Cine și cât a investit