Baraj de castori, in calea unei pete de petrol

Peste 28.000 de barili de petrol s-au scurs, saptamana trecuta, dintr-o conducta fisurata, care apartine companiei petroliere Plains Midstream Canada, in apropierea satului Little Buffalo, provincia canadiana Alberta. 

Specialistii au reusit insa, rapid, sa gestioneze situatia datorita un baraj de castori, scrie site-ul maxisciences.com.

Castorii au franat pur si simplu pata de petrol, care ajunsese deja la 700 de metri lungime si 300 de metri latime, si au reusit sa salveze, astfel, de la poluare un satuc amerindian, Little Buffalo, ai carui locuitori aveau deja dureri de cap, greturi si iritatii ale ochilor din cauza scurgerii de hidrocarburi.

„Din fericire, in calea petrolului s-a format un baraj construit de castori, lucru ce a contribuit foarte mult la incetinirea scurgerilor de hidrocarburi. Impactul asupra faunei si florei este minim. Au fost raniti cativa castori si cateva rate salbatice, dar situatia este sub control”, a declarat ministrul canadian al Mediului, Rob Renner.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri