Deși a fost interzis în 2005 în România, azbestul există încă în multe locuințe vechi, iar dacă este deteriorat (intenționat sau din alte cauze), acesta poate fi mortal.
Azbestul este un grup de fibre minerale cu utilizări comerciale larg răspândite, atât în prezent, cât și în trecut, care poate provoca decese și probleme grave de sănătate în rândul muncitorilor și al altor persoane expuse la aceste fibre (peste 200.000 de decese la nivel global în fiecare an).
Toate formele de azbest au fost evaluate de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind cauzatoare de mai multe tipuri de cancer, acesta provocând, de asemenea, boli respiratorii cronice.
Din cauza utilizării sale în materiale de construcție, orice persoană implicată în construcția, întreținerea sau demolarea clădirilor în care a fost folosit azbestul este potențial expusă riscurilor, chiar și la mulți ani sau decenii după venirea în contact cu acesta.
Azbestul și impactul asupra mediului înconjurător
Azbestul era preferat, în trecut, ca material de construcție datorită rezistenței sale.
Există șase forme principale de azbest:
- actinolit;
- amozit (azbestul „brun”);
- antofilit;
- crizotil (azbestul „alb”);
- crocidolit (azbestul „albastru”);
- tremolit.
Dintre toate, cea mai utilizată astăzi este crisotilul (azbestul alb). Crocidolitul și amozitul sunt cele mai periculoase, fiind și cele mai amenințătoare la adresa sănătății, în cazul inhalării fibrelor. Crociolitoul se folosea și este întâlnit în continuare în clădiri vechi, în stratul izolator. Era utilizat și în garnituri de frână, țevi și cazane izolate, în distilerii sau la construcția unor nave.
Toate cele șase forme principale de azbest au fost evaluate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind cancerigene pentru oameni.
Expunerea la azbest, inclusiv la crisotil, poate provoca următoarele: cancer pulmonar, al laringelui, al ovarelor și mezoteliomul (un tip de cancer care afectează pleura și peritoneul).
Există, de asemenea, dovezi științifice clare că azbestul provoacă boli respiratorii cronice, cum ar fi azbestoza (fibroza pulmonară), și are alte efecte negative asupra plămânilor.
Datorită utilizărilor larg răspândite ale azbestului și, implicit, numărului mare de persoane potențial expuse, azbestul este responsabil pentru un număr semnificativ de decese și afecțiuni grave în fiecare an.
Conform estimărilor comune ale OMS și Organizației Internaționale a Muncii (OIM), expunerea la azbest la locul de muncă provoacă peste 200.000 de decese la nivel global în fiecare an (pe baza estimărilor din 2016). Adică peste 70% din decesele cauzate de cancerele legate de muncă.
În plus față de mortalitate, se estimează că expunerea la azbest provoacă daune semnificative asupra sănătății. De asemenea, s-a demonstrat că expunerea concomitentă la fumul de tutun și la fibrele de azbest crește considerabil riscul de cancer pulmonar – iar fumatul intensifică acest risc.
Dar azbestul nu este toxic doar pentru oameni, ci afectează și mediul înconjurător.
Activitățile de construcție, demolare, minerit și fabricare pot elibera azbest în mediu, contaminând aerul (unde poate fi inhalat), apa (unde poate fi ingerat) și solul (unde poate fi ușor perturbat și redistribuit în aer).
Azbestul poate rămâne suspendat în aer pentru perioade lungi de timp și poate fi transportat pe distanțe mari de vânt sau apă înainte de a se depune, contaminând astfel zone aflate la distanță de sursa inițială.
Deoarece azbestul nu se descompune și nu este biodegradabil, el reprezintă un risc semnificativ pentru mediu.
Cercetările arată că azbestul este un poluant major de mediu, în special în zonele de minerit industrial.
Un exemplu concert este în China, unde fibrele de azbest sunt eliberate în mediu din cauza activităților industriale intense și a gestionării necorespunzătoare a mediului, conform unui studiu. Aceste fibre au fost detectate atât în sol, cât și în aer, la concentrații cuprinse între 0,3% și 91,92% în sol, și până la 0,145 fibre pe centimetru cub în aer, conform acestui studiu.
Poluarea este cea mai severă în zonele miniere și de procesare a minereului, precum și în jurul grămezilor de deșeuri.
În plus, OMS declară că inhalarea fibrelor de azbest duce la mai multe tipuri de afecțiuni grave, subliniind că folosirea materialului este o problemă globală, deoarece peste 125 de milioane de oameni sunt expuși la nivel mondial și mii de oameni mor, fie că vorbim despre mediile de lucru sau oameni care pur și simplu inhalează fibrele din aer.
Totodată, studiile și cercetările arată că azbestul nu este doar un pericol pentru sănătate, ci și un poluant de mediu extrem de grav.
Azbestul în România – istoric
În România, în special în perioada comunistă, azbestul a fost folosit pe scară largă datorită proprietățile lui izolante și a faptului că este ignifug.
Acesta a fost folosit în special în plăcile de azbociment (un material de construcție care rezistă excelent la intemperii și foc, format din amestec de ciment cu fibre de azbest).
Aceste plăci erau folosite foarte des la acoperișuri și pereți, în special în construcțiile industriale.
Pe vremea aceea, nu se știa că azbestul este un pericol pentru sănătate. Începând cu 1990, România a început să conștientizeze riscurile asociate cu expunerea la azbest și să implementeze reglementări care să limiteze folosirea acestui material, până la interzicerea completă a produselor care conțin azbest.
Decizia a venit pe 1 ianuarie 2005, ca urmare a unei directive a Comisiei Europene. Directiva 1999/77/CE a interzis complet utilizarea azbestului în Uniunea Europeană începând cu data menționată, ca parte a măsurilor de protecție a sănătății publice.
În continuare, Directiva 2003/18/CE a extins aceste restricții, interzicând și extracția azbestului, precum și fabricarea și prelucrarea oricărui produs care conține acest material.
Motivația celor două directive europene era faptul că deja se cunoșteau efectele expunerii la azbest: creșterea apariției de cancer pulmonar, cancer al căilor respiratorii superioare, al esofagului și al rinichiului după inhalarea fibrelor microscopice degajate inclusiv de plăcile de azbociment cu care România construia acoperișuri pe scară largă.
Drept urmare, hotărârea de Guvern din 15 aprilie 2006 a decis ca azbestul să fie interzis complet. Însă o altă hotărâre de Guvern arată că „produsele care conțin azbest și care au fost instalate sau se aflau în funcțiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora”.
Încă există în România construcții vechi care pot conține azbest sub formă de strat izolator sau crocidolit, așa-numitul azbest „albastru”.
Deși nu prezintă pericole cât timp nu este „deranjat”, azbestul este cel mai periculos odată ce construcțiile care conțin aceste materiale sunt demolate sau se fac lucrări de reparare, întreținere sau orice activități care ar putea să împrăștie fibrele acestui material în aer, unde poate fi inhalat de oameni.
Unele acoperișuri și țigle ale caselor din România construite între 1930 și 1950 pot fi făcute din azbociment, iar alte locuințe din aceeași perioadă ar putea avea azbest ca izolație.
Partea bună este că materialele în stare bună nu vor emana în aer fibre și, prin urmare, nu reprezintă un pericol. Dacă materialele sunt deteriorate sau vrei să renovezi/recondiționezi o casă în care suspectezi că s-a folosit azbociment sau azbest, cel mai bine ar fi să apelezi la profesioniști în domeniu.
De altfel, angajatorii sunt obligați să protejeze lucrătorii, asigurându-se că nu sunt expuși la o concentrație de azbest în suspensie în aer de peste 0,1 fibre pe cm3, așa cum arată și o rezoluție a Parlamentului European din 2021 privind protecția lucrătorilor împotriva azbestului.
Cum putem scăpa de azbestul din mediu?
În 2019, s-a estimat că aproximativ 200 de milioane de tone de azbest fuseseră produse la nivel global (fără a include producția din ultimul deceniu), fiind utilizate în diverse obiecte, cum ar fi conducte de apă!
Majoritatea deșeurilor care conțin azbest ajung în gropile de gunoi, alături de alte resturi, în speranța că fibrele rămân izolate.
Dar există îngrijorări că fibrele ar putea scăpa în mediu, ajungând în sursele de apă sau chiar revenind în aer, unde pot fi inhalate.
Există, din fericire, companii care se ocupă de dezvoltarea unor metode de a distruge permanent fibrele dăunătoare de azbest, așa cum este Asbeter din Olanda.
Conform Comisiei Europene, volumul materialelor care conțin azbest în UE este probabil să depășească 100 de milioane de tone. Deși producția globală a scăzut, materialul continuă să fie extras.
În 2022, aproximativ 1,3 milioane de tone de azbest au fost extrase, conform US Geological Survey, majoritatea provenind din Rusia și Kazahstan, urmate de Brazilia și China.
Anul acesta, Statele Unite au anunțat că vor interzice toate formele de azbest, ridicând numărul țărilor care au impus o astfel de interdicție la aproape 70. Cu toate acestea, cantități uriașe de azbest rămân ascunse în clădiri și conducte de apă din întreaga lume, potrivit BBC.
Și pe măsură ce clădirile vechi încep să se dărâme, azbestul trebuie îndepărtat, însă nu există spațiu în gropile de gunoi existente, afirmă Yvonne Waterman, președinte al European Asbestos Forum.
Experții spun că ar dura aproximativ 25 de ani pentru a muta azbestul în gropile de gunoi, având în vedere folosirea acestuia pe scară largă. Deșeurile care conțin azbest pot fi eliminate în facilități de depozitare corespunzătoare, desemnate ca non-periculoase, de exemplu într-un centru de gestionare a deșeurilor din construcții și demolări.
În acest caz, deșeurile de azbest trebuie depozitate numai în celule dedicate special pentru eliminarea deșeurilor care conțin azbest. Orice interacțiune între deșeurile de azbest și cele biodegradabile trebuie prevenită.
Celulele utilizate pentru depozitarea deșeurilor de azbest trebuie să fie marcate clar la toate punctele de acces, deoarece, odată acoperite cu pământ, conținutul nu va mai fi vizibil, se arată în Ghidul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu privind manipularea și eliminarea azbestului
Graham Gould, şeful Thermal Recycling, o companie de denaturare a azbestului, spune că tot azbestul ajunge la groapa de gunoi, adică nu este realmente eliminat, ci doar mutat dintr-un loc în altul.
Gould a petrecut peste 10 ani lucrând la un plan pentru azbestul care ajunge în prezent în gropile de gunoi – „denaturarea” acestuia, sau schimbarea proprietăților sale, astfel încât materialul să nu mai fie dăunător.
Tehnica lui Gould folosește căldura pentru a provoca „schimbări fizice și chimice, astfel încât ceea ce rămâne nu mai este azbest”, explică el, oferind soluții și speranțe pentru un mediu mai puțin poluat.
#azbestos, #asbestos, #claditivechi #deseuri #impactecologic #cancer #GhidulProgramuluiNatiounilorUniite #eliminareaazbestului #toxicwaste #constientizareecologica #toxicbuildings
