Transportul aerian și cel naval sunt responsabile acum pentru 5% din emisiile de dioxid de carbon la nivel global. Până în 2030, specialiștii estimează că noxele din cele 2 industrii vor crește cu până la 32%. Datele au fost prezentate într-un raport al New Climate Economy, organizație care calculează beneficiile economice ale diminuării schimbărilor climatice.
Transportul aerian generează 2% din emisiile de gaze cu efect de seră. Transportul naval este și el responsabil pentru 3% din cât poluăm. Specialiștii avertizează că, fără măsuri suplimentare de reducere a emisiilor, noxele generate de cele 2 industrii vor crește cu între 10 și 32% în următorii 35 de ani.
Conform raportului, poluarea nu este uniformă. Mai bine de jumătate din noxele rezultate din transportul aerian provin din activități internaționale. În cazul transportului naval, proporția depășește 80%.
De asemenea, există diferențe importante între performanțele de mediu a diverselor tipuri de vehicule. De exemplu, cel mai eficient avion din flota americană consumă de 27 de ori mai puțin decât cel mai puțin eficient, iar cel mai eficient petrolier consumă doar a cincea parte din cât consumă cel mai ineficient.
Totuși, ambele industrii au făcut progrese
Conform raportului New Climate Economy, industria aeronautică și cea navală au înregistrat de-a lungul timpului scăderi semnficative de noxe, datorită progreselor tehnologice.
De exemplu, din 1960 și până azi, industria aeronautică a redus emisiile per pasager cu 70%, prin îmbunătățiri ale design-ului. Fiecare tonă de combustibil economisită a redus astfel emisiile cu 3,16 tone.
Cu toate acestea, industria aeronautică este cu 12 ani în urmă în atingerea obiectivelor de eficiență energetică impuse de UN, conform Consiliului Internațional pentru Transport Curat.
Şi industria navală a introdus o măsura care i-a permis să își reducă emisiile. Este vorba despre limitarea vitezei de deplasare, cu scopul de a eficientiza consumul. Măsura a fost introdusă în 2012 și se estima atunci că ar putea reduce consumul de combustibil cu 27%.
Ce pot face industriile pentru limitarea poluării
În cadrul raportului, specialiștii New Climate Economy au identificat bune-practici din partea industriei aeriene și a celei navale.
Au remarcat faptul că unele companii aeriene au început să investească în dezvoltarea de combustibili sustenabili, iar coordonarea traficului aerian a permis scurtarea rutelor.
Industria navală s-a remarcat prin colaborarea între ONG-uri și sectorul privat, prin care s-a promovat eficiența consumului. În plus, începând cu 2018, legislația va impune porturilor europene să raporteze emisiile propriilor nave.
Specialiștii recomandă companiilor aeriene să folosească tehnologia disponibilă pentru a îmbunătăți în continuare performanțele avioanelor și pentru a gestiona mai bine traficul, iar celor din industria navală – să implementeze măsurile de eficientizare identificate, pentru a obține, până în 2030, economii de 30 de miliarde de dolari și reduceri de 300 de milioane de tone de emisii.
Citește și:
În Franța, poluarea aerului costă 100 de miliarde de euro pe an
Poluarea aerului se răspândește pe o distanță de trei ori mai mare decât se credea anterior
STUDIU Poluarea aerului cauzează mai multe decese decât estimările anterioare