Autoritatile din Beijing ii roaga pe locuitori sa foloseasca transport verde in timpul JO

Autoritatile din Beijing fac apel la locuitori sa foloseasca transport „verde” si sa respecte restricitiile de trafic impuse pentru perioada Jocurilor Olimpice, informeaza Reuters. Locuitorii sunt indemnati, astfel, sa trateze promisiunea de aer curat si drumuri libere ca pe o datorie civica.

Incepand cu 20 iulie, masinile vor circula alternativ pe strazi in functie de numarul de inmatriculare, o masura care va elibera strazile de 45% din cele 3,29 milioane de masini si care va duce la reducerea emisiilor cu 63%.

Capitala chineza, care va gazdui JO in perioada 9-24 august si Jocurile Paraolimpice in perioada 6-17 septembrie, este unul dintre cele mai poluate orase din lume si, rapid, devine unul dintre cele mai aglomerate cu aproximativ 1.000 de masini in plus pe strazile deja pline, in fiecare zi.

Autoritatile din Beijing ii roaga pe locuitori sa aiba spirit de sacrificiu, intr-o scrisoare deschisa publicata luni. „Cetateni si prieteni, a contribui, a servi si a fi devotat JO este mandria si gloria voastra. Este, de asemenea, responsabilitatea si datoria noastra”, se arata in scrisoare. „Atingerea standardelor de calitate a aerului si de conditii sigure si usoare de trafic reprezinta promisiunea noastra solemna fata de comunitatea internationala”, mai noteaza autoritatile.

Poluarea este o ingrijorare majora pentru multi dintre atletii care vor concura la JO, iar Comitetul International Olimpic a anuntat, deja, ca va reprograma probele care necesita un grad mare de rezistenta daca o cer conditiile.

Desi putini dintre locuitorii Beijingului se opun restrictiilor de trafic, scrisoarea autoritatilor arata ca faptul ca asigurarea aerului curat este departe de a fi o certitudine. Oficialul chinez de top din domeniul mediului a declarat, luna trecuta, ca Beijingul ar putea asigura aer curat pe timpul JO doar in conditii meteo favorabile, daca emisiile continua in trendul actual.

Foto: Reuters

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri