Automower, robotul eco de la Husqvarna, retează firele de iarbă prin tăieri mici și repetate, nu are nevoie de supraveghetor, iar iarba rămasă în urma lui pe gazon devine îngrășământ bio”, a explicat, pentru Green Report, Eugen Paraschiva, service manager, Husqvarna România, unul dintre partenerii principali ai ”Suediei creative”.
Automower a făcut deja câteva demonstrații spectaculoase pe Pajiștea Pescăruș, la Roaba de cultură, unde, în perioada 13-15 iunie, se desfășoară, în premieră, în România, ”Suedia creativă”, un eveniment dedicat culturii și tradițiilor suedeze, organizat de Ambasada Suediei la București și Business Sweden, în parteneriat cu Asociația Green Revolution.
Robotul se mișcă într-un perimetru de câteva sute de metri, marcat printr-un fir electric, nu are nevoie de o persoană care să-l ghideze și se întoarce singur la stația de încărcare când bateriile sunt aproape descărcate. Iarba tăiată rămâne pe gazon și se transformă astfel în îngrășământ bio, iar ca să fie complet ecologic, în ultima sa variantă, Automower este prevăzut cu panouri solare”, a explicat Eugen Paraschiva.
Grupul suedez Husqvarna este cel mai mare producător de utilitare, destinate spațiilor exterioare, la nivel mondial, fiind prezent si pe piața din România.
Ieri, la deschiderea evenimentului ”Suedia creativă” a fost prezent și Excelența Sa, Anders Bengtcén ambasadorul Suediei la București, care a explicat, pentru Green Report, că Suedia Creativă este un concept creat de Ambasada Suediei împreună cu Business Sweden.
Suedia Creativă este un concept creat de Ambasada Suediei împreună cu Business Sweden. Fiind o societate deschisă și având un grad mare de libertate individuală, Suedia este un mediu foarte bun pentru dezvoltarea unui mod de gândire modern care încurajează găsirea de soluții inovatoare pentru problemele sociale și de mediu”, a spus Excelența Sa, ambasadorul Anders Bengtcén.
Suedia Creativă înseamnă:
1. Muzică de calitate – Kim Cesarion invitat special, în concert – un artist foarte cunoscut din Suedia, un muzician clasic instruit, a cărui melodie “Undressed” a fost un hit în multe țări din Europa, vine la Roabă de cultura sa facă spectacol.
2. Atelierele de pictură ale căluțului Dalahäst – ateliere prin care vă facem cunoștință cu tradiționalul cal suedez. Sculptat în lemn, originar din provincia Dalarna, calul Dalahäst este una dintre cele mai cunoscute jucării pentru copii, iar acum copiii din București vor avea ocazia să-și pună amprenta asupra lor.
3. Relaxare și cafea bună – zona de relaxare și muzică de calitate, ateliere creative și multă voie bună.
4. Cursuri de prim ajutor – Suedezii sunt recunoscuți pentru dragostea lor pentru natură și pentru interesul lor pentru o viață sănătoasă, iar cursurile de prim ajutor încurajează această preocupare.