Oamenii de știință au descoperit în partea de est a continentului Australian cel mai lung lanț vulcanic continental din lume, care se întinde pe 2.000 de kilometri , din nordul statului Queensland și până în sudul statului Victoria. Lanțul vulcanic a fost creat în ultimii 33 de milioane de an.
Acest traseu denumit de cercetători Cosgrove (după unul dintre vulcanii victorieni dispăruți din cadrul acestui lanț) este aproape de trei ori mai lung decât faimosul lanț Yellowstone de pe continentul nord-american.
Studiul, publicat în revista „Nature”, a constatat că secțiuni ale acestui lanț nu au nici o activitate vulcanică, deoarece continentul australian este prea gros pentru a permite rocii fierbinți să iasă destul de aproape de suprafața Pământului pentru a forma magma.
Australia are în prezent doar doi vulcani activi, ambii distanțați de continent, situați la circa 4.000 de km sud-vest de Perth, pe Heard Island și pe McDonald Islands.