Ariile protejate acopera 7% din Romania

Romania se afla pe primele locuri in Europa in ceea ce priveste valoarea ecosistemelor naturale si este singura tara europeana care acopera 5 regiuni biogeografice, din cele 11 identificate in Europa, iar ariile naturale protejate acopera peste 7% din teritoriul tarii, a declarat pentru Green Report presedintele Asociatiei Administratiilor de Arii Naturale Protejate (AAANP), Mircea Verghelet.

Acesta a precizat ca, desi Romania beneficiaza de o bogatie naturala nepretuita, ariile naturale protejate sunt subfinantate cu peste 50%.

“O lume intreaga ne invidiaza pentru acest lucru, e timpul sa invatam sa pretuim ce avem. SUntem in pricol de a pierde acest urias tezaur national, din cauza faptului ca in acest moment ariile naturale protejate sunt subfinantate cu peste 50%, nereusind sa acopere nici nivelul minim de conservare”, a subliniat asociatiei.

Cinci categorii de arii

Acesta a explicat ca exista cinci categorii de arii protejate de interes national, si anume rezervatii stiintifice, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii naturale si parcuri naturale.

Dintre acestea, sunt de mentionat parcurile nationale, in numar de 13, si parcurile naturale, in numar de 14, care ocupa suprafete mai importante.

Celelalte arii, mai mici ca suprafata, sunt mai numeroase, fiind in jur de 1.000.

“Arii protejate cu desemnare internationala sunt rezervatiile biosferei, si aici bineinteles ca Delta Dunarii este principala arie de acest fel, alaturi de Retezat si Muntii Rodnei. Siturile patrimoniului mondial – doar Delta Dunarii si zonele umede de importanta internationala sau siturile Ramsar, in numar de 8 in prezent – Delta Dunarii, Balta Mica a Brailei, Lunca Muresului, Dumbravita, Techirghiol, Portile de Fier, Comana si Tinovul Mare de la Poiana Stampei”, a spus Verghelet.

Activitati care afecteaza zonele protejate

O alta categorie importanta o reprezinta ariile protejate de interes European, sau Siturile Natura 2000, care sunt arii protejate constituite pentru protectia habitatelor sau speciilor de plante si animale din Directiva Habitate sau a celor de pasari cuprinse in Directiva Pasari a UE.

Ele au fost constituite odata cu aderarea Romaniei la UE, si ocupa in prezent circa 19% din teritoriul national, incluzand si cea mai mare parte a ariilor de interes national.

“Exista mai multe activitati care efecteaza aceste zone, si as mentiona aici in primul rand managementul padurilor, in special a celor restituite prin legile care au existat pina acum. Apoi trebuie mentionata dezvoltarea necontrolata prin constructii ilegale, regulamente de urbanism care nu tin seama de cerintele ariilor protejate si care duc la distrugerea unor zone cu arhitectura traditionala, circulatia necontrolata cu mijloace motorizate de teren. De asemenea, probleme sunt reprezentate si de deseurile provenite atat de la turisti cat si cele raspindite in zonele naturale din cauza sistelemor nefunctionale de colectare din zonele rurale, dezvoltari de domeniu schiabil, instalatii care produc energie verde- microhidrocentrale sau central eoliene amplasate sau construite necorespunzator”, a adaugat reprezentantul AAANP.

Ziua Europeana a Parcurilor

Acesta a mentionat ca cele mai afectate zone sunt cele usor accesibile sau aflate in vecinatatea unor aglomerari urbane, precum Parcurile Naturale Bucegi, Apuseni, Portile de Fier, Parcurile Nationale Muntii Rodnei, Piatra Craiului sau Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.

AAANP a fost infiintata in 2011, in cadrul unui proiect comun al ONU si al Ministerului Mediului, pentru a sustine administrarea si conservarea in ariile naturale protejate din Romania.

Pe 24 mai in toata Europa se sarbatoreste Ziua Europeana a Parcurilor.

“Cu aceasta ocazie AAANP a organizat o campanie de constientizare care are ca obiectiv atragerea atentiei opiniei publice asupra pericolului de a pierde acest urias tezaur national, datorita faptului ca in acest moment ariile naturale protejate sunt subfinantate cu peste 50% , nereusind sa acopere nici nivelul minim de conservare”, a incheiat Verghelet.

Pentru a sarbatori Ziua Europeana a Parcurilor , AAANP, sustinuta de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite, Ministerul Mediului si RNP-Romsilva, va organiza, joi, 24 mai, in colaborare cu Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti o expozitie de fotografii in aer liber.

Gabriel Botezatu

Foto: Green Report

Citeste si:

Zone afectate de picnic

Salvati Dunarea: Proiectul de dezvoltare de la Sulina, printre cele mai mici probleme ale Deltei

Primariile, obligate sa stabileasca zonele de picnic

spot_img

Ultimele știri