Arhitecții invitați să “aducă” Delta în centrul Bucureștiului

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat vineri, la Biblioteca Națională a României, concursul internațional de design “Eco-Arhipelarg: Obiecte urbane temporare pentru eco-design și ecodestinații”.

În cadrul competiției, designeri, arhitecți, artiști și echipe creative interdisciplinare din toată lumea sunt invitați să promoveze în mod inovativ opt destinații din Delta Dunării: Crișan, Chilia Veche, Periprava, Letea, Mila 23, Caraorman, Sf. Gheorghe, Sulina.  Lucrările înscrise în concurs vor reprezenta câte una din aceste opt localități care formează traseul cu cele mai importante repere turistice din biosfera Deltei.

Vrem să aducem comunitatea mai aproape de natură, de apă și de carte. A durat un an si jumătate până am reușit să aducem la aceeași masă toate cele 7 instituții care raspund de această parte a Dâmboviței. Lucrările de amenajare au fost demarate în toamnă și sperăm ca până în luna mai spațitul să fie amenajat”, a declarat Ivan Patzaichin.

Instalațiile de amenajare urbană, realizate sub forma unor insule plutitoare, vor fi expuse în vara anului 2014 pe luciul de apă dintre Biblioteca Națională și Podul Unirii.

Cu ajutorul comunităților creative, zona, denumită simbolic Eco-Arhipelarg, va prinde un nou contur, devenind prima expoziție interactivă de ecoturism din România. Organizatorii speră ca puterea de sugestie a instalațiilor artistice să îi convingă pe bucureșteni și pe turiști că Delta Dunării este un simbol pentru România și un colț de natură pe care merită să îl protejezi și să îl cunoști îndeaproape.

Totodată, prin intermediul obiectelor de design, spațiul public și segmentul de Dâmbovița din preajma Bibliotecii Naționale vor dobândi o funcțiune în cadrul orașului și vor reintra pe harta mentală a bucureștenilor ca un spațiu de loisir.

Vrem ca în spațiul public de lângă Biblioteca Națională să amenjăm o zonă de promovare a patrimoniului natural al României. Sper că va fi o schimbare semnificativă a zonei din punct de vedere peisagistic”, a spus arhitectul Teodor Frolu.

Competiția se desfășoară în perioada 7 martie – 7 mai 2014.

Participanții se pot înscrie singuri sau în echipe de maximum 4 membri, în nume propriu sau în numele unui birou de arhitectură, design sau o instituție publică sau privată.

Juriul va fi format din Ivan Patzaichin – președinte onorific, arh.Teodor Frolu – secretar, curator și cercetător urbanist Elke Krasny  – lector, Academia de Arte Frumoase Viena, arh.Tristan Lannuzel – profesor asistent, Universitatea din Kassel, Germania, arh. Gheorghe Pătrașcu – arhitect-șef Primăria Capitalei, arh. Șerban Țigănaș – președinte Ordinul Arhitecților din România, arh. Ștefan Ghenciulescu –  redactor-șef revista Zeppelin și conf. dr. Elena Tîrziman – director Biblioteca Națională a României.

Cinci proiecte vor fi selectate de către juriul internațional pentru a fi realizate și expuse în zona Bibliotecii Naționale. Fiecare din cele cinci propuneri selectate va avea dreptul la un buget de  producție.

Echipa cu cel mai bun proiect va primi un premiu de 1.000 euro și o excursie în Delta Dunării.  Următoarele patru echipe pot beneficia gratui de canotci pentru trasee în Deltă.

spot_img

Ultimele știri