FOTO „Arbori Bătrâni”, un proiect fotografic despre „martorii muți” ai timpului

Timp de trei ani Florin Ghenade, alături de Cristian Stănoiu au fotografiat și înregistrat, noaptea, pe plan-film, arbori remarcabili din România. Acest patrimoniu natural și cultural a generat un proiect pe care Galeria Posibilă îl propune în această toamnă, cu o imagine complexă asupra arborilor bătrâni, incluzând atât fotografiile lui Florin Ghenade, cât și video-urile lui Cristian Stănoiu, un preview al albumului care va cuprinde toți cei 30 de arborii fotografiați până în prezent.

Florin Ghenade, Stejarul din Breite, jud. Mureș
Florin Ghenade, Stejarul din Breite, jud. Mureș

Pe parcurs, proiectul a devenit un adevărat laborator interdisciplinar, întrucât acesta vizează totodată conștientizarea valorilor ecologice, biologice, literare și antropologice ale arborilor seculari. Astfel, noile perspective sunt explorate odată cu seria de conferințe ce va însoți evenimentul de la București, susținute de biologul Tibor Hartel și antropologul Ioana Popescu, precum și prin textul scriitoarei Simona Popescu inclus în album.

Florin Ghenade, Plopul de la Rafaila, jud. Vaslui

”Arborii bătrâni sunt de neînlocuit. Este nevoie de sute de ani pentru ca arborele să își recapete multiplele valori sociale, culturale, istorice și ecologice. Toate aceste valori pot dispărea definitiv foarte ușor.
 Arborii bătrâni ar putea trăi mai multe generații după noi, reprezentând elemente stabile în vremurile din ce în ce mai schimbătoare și tulburente. Pentru asta, trebuie să avem grijă de ei, acum”, spune biolog Tibor Hartel.

Conferința biologului Tibor Hartel, „Arborii bătrâni între protejarea valorilor și valorile protejării” are loc dumincă, 15 noiembrie, începând cu orele 18.00 pe calea Victoriei, nr. 114, în spațiul Kube Musette.

Florin Ghenade, Stejărică, sat Plopi, jud. Teleorman

spot_img

Ultimele știri