Arabia Saudită și Kuweit sunt cele mai „toxice” țări de pe Pământ, potrivit unui raport elaborat de The Eco Experts.
Raportul se bazează pe datele colectate din 135 de țări care au urmărit cinci factori de mediu: consumul de energie pe cap de locuitor, emisiile de CO2 provenind din arderea combustibililor, nivelurile de poluare a aerului, decesele atribuite poluării, precum și producerea de energie din surse regenerabile.
Conform datelor, Arabia Saudită este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, dar, de asemenea, are unele dintre cele mai mici contribuții de energie din surse regenerabile din lume, în ciuda faptului că relieful și clima sunt ideale pentru energia solară.
Raportul sugerează că acest lucru denotă un dispreț pentru mediu și sănătatea populației.
În același timp, una dintre cele mai afectate țării din punct de vedere al poluării aerului, China a anunțat, până în 2020, investiții în dezvoltarea surselor regenerabile de energie de peste 290 de miliarde de lire sterline, potrivit The Guardian.
Astfel, deși nivelurile de poluare ale țării rămâne de notorietate, autoritățile chineze caută în mod activ o cale către un viitor mai verde și, prin urmare, este clasată mai jos în topul „toxicității”.
Cea mai toxică țară europeană este Luxemburg, care suferă din cauza poluării generate de țările vecine, inclusiv Germania și Belgia. Marea Britanie ocupă poziția 81, în timp ce SUA s-au clasat pe 66.
[box type=”warning” align=”alignright” ]Top 10 țări cele mai toxice țări: Arabia Saudită, Kuweit, Qatar, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Oman, Turkmenistan, Libia, Kazahstan, Trinidad Tobago[/box]
Cele mai puțin toxice națiuni, potrivit raportului, sunt cele din Africa, cum ar fi Kenya, Mozambic și Etiopia, țări slab industrializate.
Sstudiul nu a luat în considerare și poluarea apei, care este o problemă reală în Africa.