În contextul schimbărilor climatice și a nevoii de eficientizare energetică, tranziția spre iluminatul cu becuri LED pare inevitabilă. O echipă de cercetători americani susține însă că a descoperit soluția pentru a face becurile incandescente de aproape 3 ori mai eficiente decât cele LED.
Înlocuirea becurilor incandescente cu becuri LED este intens promovată ca o soluție de eficientizare energetică și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. The Climate Group estima recent că, dacă orașele ar folosi doar becuri LED, și-ar înjumătăți consumul de energie și evita eliminarea a 735 de milioane de tone de emisii, echivalentul a 2,3% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. În ultima perioadă, s-au angajat să susțină această tranziție atât țări precum China, SUA, Marea Britanie sau India, cât și companii precum Ikea sau Philips.
Eforturile acestora s-ar putea dovedi însă inutile, dacă inovația unor cercetători de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) ar putea fi aplicată la nivel global. Potrivit The Guardian, aceștia au găsit o metodă prin care pot crește eficiența becurilor incandescente de la 5, cât este în prezent, la 40%. Comparativ, becurile fluorescente sau cele LED au o eficiență de 14%.
În prezent, cea mai mare parte din energia consumată de becuri este irosită, fiind transformată în căldură. Cercetătorii americani susțin că pot recicla această energie, îmbrăcând filamentul becului într-o structură de cristal care permite trecerea luminii. Cu ajutorul acesteia și a nanotehnologiei, pot recupera energia irosită și o pot redirecționa către filament, unde se creează din nou lumină.
Pe lângă eficiența energetică, cercetătorii americani menționează alte 2 beneficii ale soluției propuse: eliminarea problemei deșeurilor toxice rezultate în urma folosirii becurilor LED și a celor fluorescente și păstrarea luminii calde data de iluminatul incandescent, preferată de majoritatea consumatorilor. În plus, tehnologia s-ar putea dovedi mai puțin costisitoare.
Citește și:
Cine va beneficia de 10 miliarde de becuri LED ultra-eficiente