Aproximativ 6,4 tone de deșeuri au fost colectate în cadrul acțiunii „Oltul cu apele curate”

Aproximativ 6,5 tone de deşeuri, dintre care jumătate din plastic, au fost colectate în cadrul acţiunii „Oltul cu apele curate”, organizată la sfârşitul săptămânii trecute de Fundaţia Comunitară Covasna şi Asociaţia MaiMultVerde.

Acţiunea de ecologizare s-a desfăşurat pe tronsonul Bălan, judeţul Harghita – Ilieni, judeţul Covasna, adică de la izvorârea Râului Olt până la intrarea în judeţul Braşov, iar la aceasta au participat aproximativ 350 de voluntari din 18 localităţi, potrivit Agerpres.

Este frumos când atâţia oameni se aliniază unui scop bun, pentru că despre asta este vorba (…) Suntem convinşi că prin implementarea proiectului ‘Oltul cu apele curate’ reuşim să transmitem un mesaj puternic la nivel de societate, un semnal de alarmă pentru a fi mai conştienţi şi a lua măsuri atât individuale, cât şi politice pentru a păstra mediul curat şi sănătos. Le mulţumim tuturor voluntarilor care s-au implicat în acţiunea din sâmbătă, precum şi instituţiilor de stat, primăriilor şi organizaţiilor civile care ne-au fost parteneri în organizare, mobilizare şi realizare, reuşind astfel să ducem la bun sfârşit o muncă comună de aproape o jumătate de an„, a declarat directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

În etapa următoare, cu sprijinul autorităţilor şi poliţiei locale, vor fi amplasate panouri informative şi camere video în mai multe locuri din apropierea Râului Olt unde se depozitează ilegal deşeuri, pentru descurajarea acestui fenomen.

Monitorizarea va fi făcută, pentru început, de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem de management integrat al Deşeurilor (ADI-SMID) din judeţul Covasna”.

Este un lucru foarte complex, pentru că nu este vorba doar de a cumpăra câteva camere video. Vorbim pe un termen de doi ani de zile, e nevoie de asigurarea internetului, asigurare mentenanţei, asigurarea eventualelor schimburi de acumulatoare şi aşa mai departe. Eu sper că va avea un rezultat bun. Însăşi prezenţa camerei ar trebui să sperie pe cei care nu respectă legea. Dacă nu, în urma monitorizării putem să-i identificăm noi. Deocamdată montăm camere de supraveghere în punctele, într-adevăr, critice, dar dacă dau rezultate, suntem pregătiţi să mergem în continuare cu mai multe camere de supraveghere (…) Aşteptăm rezultatele acestei monitorizări„, a declarat directorul ADI-SMID, Ambrus Jozsef.

În august a fost montată o barieră plutitoare în dreptul municipiului Sfântu Gheorghe, la circa 100 de metri de punctul de vărsare al pârâului Debren în Olt, cu scopul de a opri şi colecta deşeurile aduse de apă.

Proiectul „Oltul cu apele curate” este parte din programul multianual „Cu Apele Curate”, susţinut de Lidl România, ce urmăreşte reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării şi afluenţilor săi, precum şi a Mării Negre.

Citește și: Cine sunt românii care colectează selectiv gunoiul menajer

spot_img

Ultimele știri