Apele de sud-vest ale Australiei trebuie protejate prin lege

Zone extinse de apa din preajma coastei de sud-vest a Australiei trebuie protejate prin lege, in conditiile in care 10 specii marine intalnite aici nu se mai gasesc in alt loc de pe planeta, si mai putin de un procent din zona este protejata, anunta ENN.

Un nou raport dat publicitatii a identificat o serie de zone sensibile pentru viata marina, cu un numar mai mare de specii unice decat Marea Bariera de Corali. In aceste conditii, Fundatia Australiana pentru Conservare este pregatita sa colaboreze cu grupuri cheie din domeniul conservarii, locale si internationale, pentru delimitarea unor zone sigure in sud-vestul mediului marin australian.

O zona mentionata in raport este Perth Canyon, una din cele doua regiuni unde balena albastra in pericol de disparitie vine pentru a se hrani, dar si zona Diamantina Fracture, cel mai mare lant muntos subacvatic, unde inca se ascund specii necunoscute de oamenii de stiinta. Populatiile de pesti, specii de homar, glaucosoma hebraicum si choerodon rubescens sunt in pericol de extinctie aici, conform declaratiilor profesorului Jessica Meeuwig de la Universitatea de Vest din Australia.

„Zone mari de sanctuare marine sunt critice pentru a mentine sanatatea mediului, pentru a ajuta populatiile de pesti sa se refaca si pentru a asigura viitorul comercial si recreational al regiunii”, a declarat Jessica Meeuwig, in conditiile in care sanctuarele marine ar putea stimula turismul australian si ar contribui la dezvoltarea mecanismelor de supraveghere a balenelor.

World Wide Fund for Nature (WWF), Australia, este un membru major al grupului „Salvati Viata Marina” (Save our Marine Life), alaturi de Consiliul de Conservare din Australia de Vest, Fundatia Australiana pentru Conservare, Societatea Wilderness, Societatea Australiana pentru Conservarea Marina, Nature Conservancy si Grupul de Mediu Pew.
 

spot_img

Ultimele știri